Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Începutul de an școlar 2020-2021: 238 unităţi de învăţământ încadrate în Scenariul 3, cu activităţi exclusiv online

Începutul de an școlar 2020-2021: 238 unități de învățământ încadrate în Scenariul 3, cu activități exclusiv online

Telex » Știri 11 septembrie 2020  

12.610 şcoli sunt în Scenariul 1, iar 4.892 în Scenariul 2

În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) au emis hotărârile privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru începutul de an școlar 2020-2021, a anunţat aasăzi Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

Astfel, se înregistrează următoarea situație conform raportării efectuate de inspectoratele școlare județene:

  • 12.610 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
  • 4.892 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
  • 238 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online;
  • 7 unități de învățământ au optat pentru scenarii mixte (S2+S3). Varianta s-a aprobat avându-se în vedere situațiile specifice în care acestea se regăsesc: o parte dintre școli sunt în curs de reabilitare, iar altele au cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât se impune învățarea online.

„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică (comunicată în data de 7 septembrie), de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ. Potrivit respectivei analize, în 2.728 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 410 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori, iar în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori”, precizează MEC, într-un comunicat.

După cum am mai informat, potrivit ordinului comun al ministrului Educației și Cercetării și al ministrului Sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.