Controversele pe tema situației actuale și a perspectivelor economiei noastre naționale sunt deosebit de utile doar dacă argumentele și contraargumentele au o bază științifică reală. În caz contrar, sunt nu numai inutile, ci și extrem de nocive deoarece măresc semnificativ cantitatea de confuzie pe locuitor. E drept, nu s-a găsit încă modalitatea de a cuantifica respectivul „indicator”, dar este suficient să se urmărească unele dezbateri televizate pentru a percepe pericolul provocat de confuziile generate de insuficienta cunoaștere a mecanismelor care determină procesele și fenomenele principale din economie. Evident, profesioniștii contabili evaluează corect gradul de valabilitate, de veridicitate a abordărilor din emisiunile amintite.

În aceste circumstanțe a intervenit un argument deosebit de consistent în demersurile firești de evaluare a ceea ce este și ceea ce tinde a fi economia românească pe termen scurt și mediu. Mă refer la cotațiile CDS, respectiv gradul de risc pentru investitori pe care îl prezintă economia țării noastre. CDS la cinci ani a coborât, în cazul României, în luna septembrie 2017, la sub 100, ceea ce atestă un fapt deosebit de important: piețele financiare internaționale percep că evoluția economiei românești se încadrează în categoria celor care prezintă un grad scăzut de risc. Astfel, în luna în curs, CDS la cinci ani, în cazul României, a coborât la 94,88 puncte, ceea ce indică minimul din ultimul deceniu.

Pe lângă o asemenea informație nu se poate trece așa cum se procedează, de obicei, când se consemnează un fapt divers. Nivelul CDS arată, incontestabil, că a crescut, pe piețele financiare externe, gradul de încredere în economia românească. Firește, dacă ne comparăm, de exemplu, cu Polonia – care are o cotație a CDS de 54,88 puncte –, constatăm că mai sunt multe de făcut pentru a beneficia de o percepție mai bună sau, altfel spus, de o încredere mai mare pe piețele financiare.

Sub aspect practic, o poziționare favorabilă, adică un grad relativ scăzut de risc în materie de investiții, vizează, cel puțin, două avantaje: unul privește chiar șansa extinderii semnificative a investițiilor străine directe, celălalt confirmă accesul facil pe piețele financiare internaționale, respectiv costuri mai mici la credite, inclusiv la sucursalele din România ale unor bănci-mamă de anvergură internațională.

Fără îndoială, o temă preocupantă o constituie și îndatorarea externă. Odată cu fiecare împrumut, se aud voci care avertizează că ne amanetăm, într-un anumit sens, o parte a viitorului și că trebuie să fim tot mai prudenți la acest capitol. În principiu, totdeauna, este necesară prudența, nu numai la contractarea de credite externe, atât în cazul sectorului public, cât și în cel al sectorului privat. Însă, profesioniștii contabili, înainte de orice evaluare, se uită la cifre, la sumele aferente. Astfel, printre altele, merită să se rețină că, în acest an, s-au emis euroobligațiuni în valoare de 1,75 miliarde de euro, în comparație cu 2016, când Ministerul Finanțelor Publice s-a împrumutat cu 3,25 miliarde de euro. Contează mult și maturitatea obligațiunilor, respectiv numărul de ani până la scadență.

Nu cred că în limitele unui singur comentariu pot fi abordate aprofundat și astfel de teme. Mult mai interesantă apare analiza de specialitate privind evoluția dobânzii la creditele externe. Dacă la începutul anului 2014 costurile de finanțare la împrumuturile cu maturitatea de 10 ani erau de 3,75%, în prezent s-au redus la 2,37%. Iată, deci, un alt unghi din care putem desfășura analiza sau, cu alte cuvinte, cum putem „măsura” încrederea în economia românească.

Evident, există o legătură directă între cotația CDS și ratingurile acordate economiei românești, de regulă, pe anumite domenii, și nu global. Dar, în esență, în perioada în care ne aflăm, nici sub acest aspect nu se anticipează schimbări majore în sens negativ. Sigur, se semnalează vulnerabilități, riscuri legate de adâncirea unor dezechilibre, mai ales în privința balanței de plăți, a deficitului bugetar, a costurilor salariale, teme extrem de serioase care impun rezolvări pe măsură. Anumite derapaje pot să afecteze încrederea în economia românească. Ar fi o mare eroare să nu se prevină măcar agravarea situației din aceste domenii. Comentariul de față nu și-a propus, însă, o asemenea abordare exhaustivă. Ceea ce ar fi imposibil. Să reținem ideea principală, respectiv îmbunătățirea percepției internaționale asupra economiei românești și obligația noastră, a tuturor, de a consolida acest trend favorabil tot nouă, tuturor.