Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România a crescut marginal în februarie

Indicatorul de încredere macroeconomică CFA România a crescut marginal în februarie

Numărul 11, 28 martie - 3 aprilie 2017  »  Analize și sinteze

În luna februarie 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut față de luna anterioară, la valoarea de 56,9 puncte, fiind cu 2 puncte mai mare decât valoarea consemnată în exercițiul anterior. Majorarea s-a datorat în principal corecției indicatorului de condiții curente.

Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 67,9, valoare în creștere cu 4,3 puncte, în timp ce indicatorul anticipațiilor a crescut marginal cu 0,8 puncte până la valoarea de 51,3 puncte.

În ceea ce privește cursul de schimb euro/lei, este de remarcat că 67% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valorile mediane ale anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4,55, în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4,56.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2018/martie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 1,5% (valoare similară cu cea consemnată în exercițiul anterior).

Sunt de remarcat anticipațiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadențele pe termen scurt (3 luni), cât și pentru cele pe termen mediu (5 ani), 93% dintre participanții la sondaj anticipând această evoluție.

Reamintim că Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011, reprezentând un indicator prin care dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat – cum se știe – în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenelor CFA.

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:
  • Condițiile curente – referitoare la mediul de afaceri și piața muncii;
  • Anticipațiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează și anticipațiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflației, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET, condițiile macroeconomice globale și prețul petrolului.

Opiniile sunt unanime în ceea ce privește prestigiul internațional al titlului CFA. Administrat de CFA Institute, acest program post-universitar este menit să pregătească și să testeze candidații în domeniul eticii și standardelor profesionale, analizei situațiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei și evaluării diverselor instrumente financiare și de investiții.

Astăzi, în lume există peste 120.000 de deținători ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliați la cele 144 societăți membre ale CFA Institute.

Candidații pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecvență anuală. Fiecare examen presupune circa 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experiență profesională relevantă în domeniul financiar, precum și aderarea la un cod de standarde etice și profesionale stricte.

CFA România este asociația profesioniștilor în investiții din România, în mare parte deținători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). CFA România este una dintre cele 144 de societăți membre ale CFA Institute, asociația având misiunea de a promova interesele specialiștilor în investiții și de a menține standarde ridicate de integritate și excelență profesională.

În prezent, CFA România are peste 200 de membri, majoritatea deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®) sau candidați pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniștii care sunt membri CFA România lucrează pentru instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță etc.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.