Industria românească a crescut cu 5,3% în august
Telex » Știri
12 octombrie 2016
Industria, sector care reprezintă aproape un sfert din economia românească, a înregistrat în august cea mai mare creştere din ultimul an, de 5,3% faţă de aceeaşi lună din 2015, în special ca urmare a avansului semnificativ al producţiei în sectorul-cheie de prelucrare, arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În iulie, industria înregistrase un declin de 3,4% faţă de a şaptea lună a anului trecut, prima scădere din ultimele şase luni. Până în august, producţia industrială a consemnat anul acesta cel mai mare avans în luna aprilie, de 3,4% faţă de aceeaşi lună din anul trecut, după un debut de an modest.
Rata de creştere din august 2016, de 5,3%, este cea mai mare din august 2015, când avansul a fost de 6%. Pe date ajustate în funcţie de influenţele sezoniere, creşterea producţiei din august a fost de 1,2% faţă de a opta lună a anului trecut.
Pe sectoare, industria extractivă a înregistrat şi în august un declin accentuat, de 16,5%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a redus cu 3,7%.
(Sursa: News.ro)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni