Industria turismului balnear se așteaptă la un grad de ocupare de 50% pentru minivacanța de Paște
Telex » Știri 30 aprilie 2021
Industria turismului balnear din România se așteaptă la un grad de ocupare de 50% pentru vacanța de Paște și 1 Mai, în condițiile în care majoritatea procedurilor specifice sectorului nu se pot realiza din cauza restricțiilor impuse de pandemie, a declarat, pentru Agerpres, Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR). „În perioada 1-7 mai, deja toate stațiunile funcționează, toți agenții economici din turism balnear funcționează, cu restricțiile care sunt impuse de autorități. Și cele de la mare, Eforie Nord, Eforie Sud, Mangalia, Techirghiol, Neptun, toată salba de acolo, pentru că și acolo sunt foarte multe complexuri balneare, din 28 aprilie au început să se deschidă și au programe speciale pentru minivacanță. După telefoanele pe care le-am dat colegilor mei, este un grad de ocupare bun, deși el este limitat pentru că nu poți să depășești 70%, dar ținând cont de sărbătoarea de Paște sunt mulțumiți colegii mei. Se vede un reviriment în activitate, se simte. Ceea ce este important este să ținem sub control și să nu crească gradul de infecție, pentru că atunci vor apărea probleme. La ora actuală, un grad de ocupare de 40% – 50% este, după părerea mea, un grad de ocupare bun, raportat la teama aceasta pe care o au oamenii în a veni. Pe de o parte oamenii nu vin, dacă nu pot să își facă împachetări cu nămol sau cu parafină sau băile cu apă caldă, apă termală”, a explicat Nicu Rădulescu.
El a precizat că la hotelurile care depind de activitatea propriu-zisă de tratament balnear gradul de ocupare este mai scăzut din cauza restricțiilor. „Se observă că la hotelurile dependente de tratament gradul de ocupare este scăzut, undeva la 20% – 30%. La hotelurile cu Spa și wellness, acolo unde oamenii vin, în general cei mai tineri, deși și acolo pot fi făcute doar anumite profiluri, în anumite condiții, cu distanțare și așa mai departe, ne așteptăm undeva la 40%, maximum 50% grad de ocupare. Este foarte bine, dar sigur că asta nu ne asigură nouă o rentabilitate, să putem face investițiile de care aveam nevoie. Investiții pe care le-am anulat”, a spus Rădulescu.
Președintele OPTBR a reamintit că, din luna iunie a anului trecut, tot ceea ce reprezintă tratamente balneo la interior este interzis din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce a dus la pierderi de peste 70% în industrie. „Noi din luna iunie suntem închiși. Asta înseamnă că, prin ordin al ministrului, avem închisă în totalitate activitatea de termohidroterapie, tot ceea ce înseamnă terapie cu apă caldă, împachetări cu nămol, împachetări cu parafină. Este interzisă, de asemenea, activitatea aerosoloterapiei, și avem stațiuni specializate în această activitate. Iar piscinele interioare, piscinele terapeutice sunt închise la noi, deși activitatea primordială se realizează în baza de tratament unde se fac procedurile calde. Le-am ținut deschise doar pe cele care sunt în afară, dar oamenii vin pentru asta, pentru tratamente. Tot ceea ce înseamnă tratamentul nostru definitoriu este închis. Activitatea noastră se desfășoară cu mari pierderi, uriașe, până la 70% din activitatea anului 2019, care este un an de referință. Pentru că nu putem face comparație cu 2020, un an în care nu am funcționat, am fost închiși, mai mult cu tratamente individuale”, a adăugat Nicu Rădulescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național