Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
România implementează Inițiativa pentru IMM: 540 de milioane de euro, disponibile pentru circa 3.700 de întreprinderi mici și mijlocii

România implementează Inițiativa pentru IMM: 540 de milioane de euro, disponibile pentru circa 3.700 de întreprinderi mici și mijlocii

Numărul 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Cinci bănci au semnat acorduri de garantare pentru implementarea Inițiativei pentru IMM în România, prin care se oferă finanțări noi pentru întreprinderi din toate regiunile țării. Inițiativa pentru IMM este o colaborare între Grupul BEI (Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții), Guvernul României și Comisia Europeană. Cele cinci bănci participante care au semnat acorduri până în acest moment sunt: Raiffeisen Bank, ProCredit Bank România, Banca Comercială Română, Banca Transilvania și BancPost. Acordurile cu cele cinci bănci urmăresc să faciliteze accesul la finanțare pentru IMM-uri românești, oferindu-se o garanție care acoperă 60% din fiecare credit și dobândă redusă. Se estimează că se vor sprijini aproximativ 3.700 de IMM-uri.

România contribuie la acest instrument cu 100 de milioane euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, împreună cu resurse ale BEI și ale programului Orizont 2020.

Inițiativa pentru IMM s-a bucurat de o cerere mare și mă bucur că s-au semnat deja cinci acorduri de garantare. Prin aceste acorduri se vor finanța 3.700 de IMM-uri în următorii ani. Combinația dintre fondurile europene structurale și de investiții, resursele Orizont 2020 ale UE și cele ale Grupului BEI permit Fondului European de Investiții să ofere reducerea cerințelor de garantare pentru IMM-uri prin intermediul băncilor participante”, a declarat Roger Havenith, director general adjunct al FEI.

La rândul său, vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, a precizat: „Aceste cinci bănci sunt instituții importante de creditare a IMM-urilor și vor avea un rol crucial în sprijinirea antreprenorilor locali prin Inițiativa pentru IMM. Grupul BEI este angajat ferm în implementarea Inițiativei pentru IMM și ne bucurăm să anunțăm, împreună cu autoritățile române, că aceste cinci bănci vor începe foarte curând să ofere finanțări pentru IMM în România. Avem încredere că aceste acorduri vor avea beneficii pe termen lung pentru mediul de afaceri din România”.

Comentând asupra noii inițiative, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a subliniat: „Mă bucur să văd că afacerile românești pot beneficia de potențialul ridicat al Inițiativei pentru IMM. Antreprenorii români sunt talentați și afacerile mici românești sunt competitive, dar au nevoie de multe ori de un sprijin suplimentar pentru a dezvolta produse inovative, pentru a intra în competiție pe plan global și a crea locuri de muncă în țară. Acesta este obiectivul noii inițiative. Sper ca România să fie un exemplu în Uniunea Europeană și să convingă și alte state membre să se alăture Inițiativei pentru IMM”.

Inițiativa pentru IMM este un instrument financiar comun al Grupului BEI și al Comisiei Europene, cu participarea statelor membre ale UE. Instrumentul se implementează în România prin intermediul Programului Operațional dedicat, aprobat de CE în 2016 și administrat de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. (Sursa: Banca Europeană de Investiții).

(Copyright foto: flynt / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.