Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu aproape 38%, în primele două luni; mașinile „verzi” dețin o cotă de 20,6%
Numărul 10, 15-21 mar. 2023 » Roza vânturilor
Înmatriculările de autoturisme noi, în România, au înregistrat o creștere de 37,8% în primele două luni ale acestui an, față de aceeași perioadă din 2022, iar pe segmentul autoturismelor „verzi” s-a raportat o majorare a 63,2%, arată datele publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), citate de Agerpres. Pe piața națională, în topul primelor zece mărci, autoturisme și autovehicule comerciale, pe primul loc se află Dacia - cu 9.359 de unități vândute, la două luni.
Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total) au înregistrat, în luna februarie 2023, un volum de 12.338 unități, cu 45% mai mare decât în luna similară din 2022.
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele două luni din acest an, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 0,5% față de cota deținută în perioada similară din anul anterior, până la o pondere de 66,8%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea au consemnat o scădere de 2,7%, de la an la an, și dețin o cotă de 12,6% din total.
Potrivit sursei citate, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns, după primele două luni din 2023, la o cotă de piață de 20,6%, care depășește cu 8% cota deținută de motoarele diesel. În această marjă, autoturismele full electrice dețin o cotă de 8,6% din piață, în creștere de la 5,9%, cât era în intervalul ianuarie-februarie 2022.
Pe ansamblu, la începutul anului, achizițiile din categoria mașinilor ecologice au crescut considerabil (+63,2%), comparativ cu perioada similară a anului trecut. În acest context, se remarcă creșterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+99,7%) și a celor plug-in hybrid (+35%). Astfel, autoturismele electrice au continuat trendul crescător și în luna februarie 2023, ajungând la volume duble, cu o creștere de 114% față de luna similară din 2022, dar și la nivelul celor două luni (+99,7%) din 2023 față de 2022.
De asemenea, autoturismele plug-in au cumulat volume semnificative și o creștere de 52,8%, în februarie anul curent, față de luna similară din 2022, respectiv de 35% comparativ cu primele două luni din anul precedent. Creșterea se aplică și pentru autoturismele full hybrid, acestea înregistrând un plus de 35,3%, în comparație cu luna februarie 2022, dar și un salt de 48,3% față de primele două luni ale anului anterior.
La capitolul tipul proprietarului, cele mai multe achiziții de autoturisme, în primele două luni ale anului în curs, persoanele juridice au reprezentat 57%, iar diferența de 43% a revenit persoanelor fizice.
În categoria autovehiculelor comerciale ușoare, în ianuarie și februarie 2023, s-a consemnat o creștere de 28,2% în raport cu aceeași perioadă din anul anterior.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial