Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în primele cinci luni cu 31%
Telex » Știri 10 iunie 2020
Înmatriculările de autoturisme noi s-au prăbuşit în luna mai cu 45% faţă de perioada similară a anului trecut, atingând un volum de 7.155 unităţi, în timp ce în primele cinci luni ale anului românii au înregistrat 39.455 autoturisme, în scădere cu 31% faţă de ianuarie-mai 2019, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), informează Mediafax. În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în ţara noastră, volumul acestora a atins în mai 26.616 unităţi, o scădere de 30% fata de mai 2019, pe primele cinci luni din 2020 înregistrându-se un volum de 159.941 unităţi, în scădere cu aproape 16%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane