Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Înregistrarea în contabilitate a creditelor acordate pentru educația timpurie

Înregistrarea în contabilitate a creditelor acordate pentru educația timpurie

Numărul 21-22, 2-15 iun. 2021  »  Expertiza și auditul afacerilor

CECCAR

Rezumat: În noiembrie 2020, Legea nr. 239/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a introdus o facilitate privind educația timpurie. Astfel, potrivit legii menționate, cheltuielile cu educația timpurie sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit, dar contribuabilii care efectuează acest tip de cheltuieli le scad din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil. În cazul în care suma depășea impozitul pe profit datorat, preciza legea de modificare a Codului fiscal, diferența putea fi scăzută, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate.
La momentul de față, pe fondul întrebărilor legate de modul de interpretare și aplicare a reglementărilor privind facilitățile acordate pentru educația timpurie, Guvernul a decis suspendarea facilității până la finalul anului 2021. Pentru a ține cont de faptul că în trimestrul I al anului 2021 au fost contribuabili care au efectuat cheltuieli cu educația timpurie pentru care puteau beneficia de facilități, s-a emis Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2021 privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal și, în baza acesteia, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 653/2021 pentru aprobarea modelului și a modalității de depunere și gestionare a formularului 711 „Declarație de regularizare pentru cheltuielile cu educația timpurie”, care prevede utilizarea unui nou formular doar în cazul celor care au aplicat facilitatea privind educația timpurie și au fost în situația de a deduce sumele cheltuite și din alte impozite datorate, nu doar din impozitul pe profit.

Clasificare JEL: M41, M48, K34

Articolul complet este disponibil în numărul 5/2021 al CECCAR Business Review.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.