Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
INS: 93% din călătoriile turistice efectuate în 2021 au fost pentru vacanțe

INS: 93% din călătoriile turistice efectuate în 2021 au fost pentru vacanțe

Numărul 12, 30 mar. - 5 apr. 2022  »  Breviar statistic

Numărul călătoriilor turistice efectuate de rezidenți în anul 2021 a fost de 17.861.300, ponderea călătoriilor pentru vacanțe în totalul călătoriilor fiind de 93,0%, pentru cele de afaceri și motive profesionale de 2,2%, iar pentru alte motive (pelerinaj religios, tratament medical etc) de 4,8%, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Cele mai multe călătorii efectuate în anul 2021 au fost cele de 1-3 înnoptări, 62% din totalul călătoriilor pentru afaceri și motive profesionale și 61,2% din totalul călătoriilor pentru vacanțe.

Ca și în anii anteriori s-a menținut preferința turiștilor români privind modalitatea de cazare în cadrul călătoriilor pentru vacanțe, 53,8% dintre aceștia preferând cazarea la rude și prieteni. Urmează cazarea în hoteluri și unități similare, în proporție de 22,8% și alte unități de cazare (cabane turistice, pensiuni turistice, pensiuni rurale, bungalouri, spații de cazare pe nave) în proporție 15,1%. Restul modalităților de cazare, respectiv locuințe particulare cu chirie (camere și apartamente de închiriat), case de vacanță (locuințe particulare), campinguri și alte tipuri de cazare fără plată au fost preferate de 8,3% dintre turiști.

În cadrul călătoriilor de afaceri și motive profesionale, turiștii români s-au cazat în proporție de 31,9% în hoteluri și unități similare. Alte modalități de cazare au fost utilizate în proporție de 23,5% în alte tipuri de cazare fără plată, 22,3% la rude și prieteni și în locuințe particulare cu chirie (camere și apartamente de închiriat) 13,5%. Restul modalităților de cazare au fost preferate de 8,8% dintre turiștii participanți la acest tip de călătorie.

Luna de vârf pentru călătoriile de afaceri a fost luna februarie pentru călătoriile interne, cu 13,2% din totalul acestui tip de călătorii și luna ianuarie pentru călătoriile externe (20%).

În proporție de 95,7% călătoriile pentru vacanțe în străinătate, realizate în anul 2021, au avut ca destinație țări din Europa, statele Uniunii Europene reprezentând 91,5% din totalul acestor călătorii.

În 2021, rezidenții români au cheltuit peste 16,379 miliarde de lei pentru călătorii de vacanță și afaceri, din care 80,7% pentru cele care au vizat destinații interne, iar 19,3% pentru cele care au vizat destinații externe. Din totalul cheltuielilor turistice pentru călătorii de vacanță în anul 2021, 81,8% au reprezentat cheltuielile pentru călătoriile în țară, iar 18,2% pentru călătoriile în străinătate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.