Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
INS: Aproape o treime dintre femeile din România erau absolvente ale învățământului superior în anul 2021

INS: Aproape o treime dintre femeile din România erau absolvente ale învățământului superior în anul 2021

Telex » Știri 8 martie 2023  

Aproape o treime dintre femei (30,2%) erau absolvente ale învățământului superior în anul 2021, 6,5% ale învățământului postliceal și de maiștri, 43,4% au absolvit liceul, iar 10% școli profesionale și de ucenici, potrivit unui raport publicat de Institutul Național de Statistică (INS), citat de Agerpres. Puțin peste un sfert dintre femeile din România (26,9%) lucrau în domeniul serviciilor, în timp ce 25% dintre acestea activau ca specialiști în diverse domenii de activitate, potrivit raportului.

În același timp, 9,1% dintre femei erau tehnicieni sau specialiști în domeniul tehnic, 8,2% au lucrat în grupa muncitorilor calificați și asimilați, 7,2% au avut statutul de funcționari administrativi, 6,3% și-au desfășurat activitatea ca lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit, iar 2,2% au fost cuprinse în grupa membrilor corpului legislativ al Executivului, înalților conducători ai administrației publice, conducătorilor și funcționarilor superiori.

De altfel, cele mai recente date, respectiv cele aferente trimestrului III 2022, relevă faptul că populația ocupată era de 7,816 milioane persoane, iar dintre acestea femeile reprezentau 42,7%.

Potrivit datelor statistice, în ultimele trei luni ale anului 2022, 84,8% dintre femeile de 16-74 ani au folosit internetul. Navigarea pe Internet, în interes personal, are ca principal scop participarea la rețelele de socializare (81,4%), fiind urmată de efectuarea apelurilor video sau vocale pe Internet (74,2%), utilizarea mesageriei instant (66,4%), găsirea de informații despre bunuri sau servicii (56,3%), trimiterea de e-mailuri (49,7%) și citirea online a site-urilor de știri (48,3%). La 1 ianuarie 2022, femeile reprezentau 51,5% din totalul populației rezidente în condițiile în care, din cele aproximativ 19,043 milioane persoane care aveau reședința obișnuită pe teritoriul României, 9,8 milioane erau femei.

Potențialele mame reprezentau 41,5% din totalul populației feminine rezidente în România.

Cu o rată a natalității de 10,1 născuți-vii la 1000 de locuitori în 2021, România se situează printre țările cu o rată mai ridicată decât media europeană, în UE-27 aceasta fiind de 9,1 născuți-vii la 1000 de locuitori, potrivit datelor INS.

Tendința din anii anteriori s-a păstrat și în 2021, născându-se mai mulți băieți decât fete, cu un raport de masculinitate de 106 băieți la 100 fete.

Pe de altă parte, față de anul 2020, în anul 2021, rata natalității a înregistrat o scădere, atât în mediul urban de la 10,4 (în anul 2020) la 10,2, cât și în mediul rural de la 10,2 (în anul 2020) la 10 (în anul 2021). Rata de natalitate din mediul rural în anul 2021 a fost inferioară celei din mediul urban continuând tendința înregistrată în ultimii ani, subliniază sursa citată.

În anul 2021, cele mai mari rate de fertilitate (născuți-vii la 1000 femei de vârstă fertilă, 15-49 ani, din populația rezidentă) s-au înregistrat în județele Vaslui (67,8), Suceava (63,2) și Iași (57,9), iar cele mai scăzute în județele Gorj (34,6) și Mehedinți (33,4).

În anul 2021 vârsta medie a mamei la naștere (28,8 ani) și la prima naștere (27,7 ani) a fost în ușoară scădere față de anul precedent (28,9 ani și respectiv 27,8 ani), menținându-se tendința de amânare a nașterii.

Femeile din mediul rural au continuat să nască la o vârstă mai tânără (27,4 ani) comparativ cu cele din urban (30,1 ani). Decalajul între urban și rural se menține și în cazul vârstei mamelor care sunt la prima naștere (29,3 ani în urban și 25,4 ani în rural). Valorile extreme pentru vârsta medie la prima naștere se situează între 24,4 ani în județul Călărași și 30,8 ani în Municipiul București. Cea mai ridicată vârstă medie la toate nașterile s-a înregistrat în Municipiul București (31,5 ani), iar cea mai scăzută în județul Călărași (26,5 ani).

Speranța de viață la naștere a femeilor, în anul 2021, a fost de 78,91 ani (79,64 ani în urban și 77,90 ani în rural).

Ponderea femeilor este mai pronunțată în mediul urban decât în cel rural în condițiile în care peste 5,258 milioane de femei locuiesc la oraș, reprezentând 52,8% din totalul populației urbane, în mediul rural ponderea populației feminine fiind de 50%.

Vârsta medie a populației feminine este cu cu 3,5 ani mai mare decât a celei masculine. Vârsta medie feminină este 44 ani, iar vârsta medie masculină 40,5 ani.

Populația feminină are o pondere mai mare decât populația masculină în aproape toate județele, excepție făcând județul Vaslui.

Cele mai mari ponderi ale femeilor vârstnice (de 65 ani și peste) în populația feminină a județelor au fost înregistrate în județele Teleorman, Brăila și Caraș Severin, iar cele mai scăzute în Ilfov și Bistrița-Năsăud. Cele mai multe femei vârstnice trăiesc în mediul urban (52,9% din totalul femeilor de 65 ani și peste).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.