INS: Deficitul comercial, 1,966 miliarde euro în primul trimestru al anului
Telex » Știri
10 mai 2016
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primul trimestru al acestui an a fost de 1,966 miliarde euro, mai mare cu 589,3 milioane euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în intervalul ianuarie-martie 2016, exporturile FOB au însumat 13,846 miliarde euro, iar importurile CIF au totalizat 15,812 miliarde euro. În primele trei luni ale anului, exporturile şi importurile au crescut cu 3,5%, respectiv cu 7,1%, comparativ cu primul trimestru din 2015.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra‐UE28) în primul trimestru din acest an a fost de 10,542 miliarde euro la expedieri şi de 12,349 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,1% din total exporturi şi 78,1% din total importuri. În acelaşi interval, valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra‐UE28) a fost de 3,303 miliarde euro la exporturi şi de 3,463 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,9% din totalul exporturilor şi 21,9% din totalul importurilor.
În primele trei luni ale anului, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deținute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,0% la export şi 37,7% la import) şi alte produse manufacturate (33,1% la export şi respectiv 31,0% la import).
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale