Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
INS: Deficitul comercial a crescut cu 13,2%, la 15 miliarde de euro, în primul semestru

INS: Deficitul comercial a crescut cu 13,2%, la 15 miliarde de euro, în primul semestru

Telex » Știri 12 august, 9:07  

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2024 a fost de 15,090 miliarde de euro, mai mare cu 1,764 miliarde de euro (+13,2%) decât cel înregistrat în perioada similară din 2023, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. În luna iunie 2024, exporturile FOB au însumat 7,750 miliarde de euro, iar importurile CIF au totalizat 10,529 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,778 miliarde de euro. Față de luna iunie 2023, exporturile din luna iunie 2024 au crescut cu 0,1%, iar importurile s-au majorat cu 5,2%.

În primele șase luni din 2024, exporturile FOB au însumat 46,268 miliarde de euro, iar importurile CIF 61,359 miliarde de euro. Exporturile au scăzut cu 2,4%, iar importurile au crescut cu 1% comparativ cu perioada corespunzătoare din 2023.

Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor au fost deținute, în primul semestru al acestui an, de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (47,5% la export și 36,5% la import) și alte produse manufacturate (29,3% la export și 28,4% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie -30 iunie 2024 a fost de 33,649 miliarde de euro la expedieri și de 45,008 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,7% din totalul exporturilor și 73,4% din totalul importurilor.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 12,619 miliarde de euro la exporturi și de 16,350 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,3% din totalul exporturilor și 26,6% din totalul importurilor.

Conform INS, soldul balanței comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB și a importului CIF, ca diferență între acestea.

Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.