INS: În 2016, valoarea producției agricole a crescut cu 2,5% comparativ cu 2015
Numărul 30-31, 8-21 august 2017 » Breviar statistic
Valoarea producției ramurii agricole a crescut cu 2,5% în anul 2016, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În comparație cu anul precedent, valoarea producției vegetale a crescut cu 5,3%, iar valoarea serviciilor agricole, cu 3,5%. De asemenea, valoarea producției animale a anului 2016 a scăzut cu 2,4% comparativ cu 2015.
„Structura valorii producției anului 2016 nu a prezentat modificări semnificative în comparație cu anul precedent. Ponderea producției vegetale a fost de 65,1%, ponderea producției animale, de 33,6%, iar serviciile agricole au avut o pondere de 1,3%”, menționează INS, într-un comunicat.
Structura valorii producției vegetale, pe principalele grupe de culturi, nu a prezentat modificări semnificative în anul 2016 comparativ cu anul precedent. Ponderea valorii culturilor de plante uleioase și de cartofi a crescut cu 1,9 puncte procentuale, respectiv cu 0,8 puncte procentuale. Ponderea valorii culturilor de legume (inclusiv pepeni) și de plante de nutreț a scăzut cu 1,8 puncte procentuale, respectiv cu 0,9 puncte procentuale.
Structura valorii producției animale la principalele specii și grupe de produse este – și ea – similară în anul 2016 comparativ cu anul precedent, cu mici variații. La produsele obținute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică și la bovine ponderea a crescut cu 0,6 puncte procentuale, respectiv 0,4 puncte procentuale. La păsări, ponderea a scăzut cu 0,4 puncte procentuale.
INS precizează că producția ramurii agricole este determinată conform metodologiei Eurostat privind Conturile Economice pentru Agricultură și cuprinde: valoarea tuturor producțiilor de produse agricole (inclusiv valoarea producției de vin obținute în unitățile agricole care nu dispun de instalații industriale de vinificație) și valoarea serviciilor agricole efectuate de unitățile specializate. Această producție nu cuprinde: valoarea consumului de sămânță din producție proprie pentru culturile la care însămânțările se fac toamna, valoarea strugurilor utilizați în producția de vin a unităților agricole care nu dispun de instalații industriale de vinificație, valoarea laptelui consumat de animale, valoarea ouălor puse la incubat și pierderile la producători după recoltare.
În plus, producția ramurii agricole cuprinde valoarea activităților secundare neagricole neseparabile și este diminuată cu valoarea laptelui transformat în derivate (produse obținute din prelucrarea laptelui) în aceeași fermă.
Activitățile secundare neagricole neseparabile sunt activități legate direct de producția agricolă care nu pot fi separate de activitatea agricolă principală din punctul de vedere al costurilor (de exemplu, producerea brânzeturilor în ferma zootehnică).
Producția ramurii agricole este exprimată în prețurile de bază (prețurile la producător la care se adaugă subvențiile pe produs și se scad impozitele pe produs) ale fiecărui an.
(Copyright foto: subbotina / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial