INS: În anul 2018, 237.700 persoane inactive doreau să lucreze, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul
Telex » Știri 7 mai 2019
Ponderea persoanelor subocupate (persoane ocupate care lucrează cu program parţial, care doresc şi sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent – n.r.) în totalul populaţiei active a fost în anul 2018 de 2,2%, cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută decât în anul precedent, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit aceleiaşi surse, forţa de muncă potenţială adiţională cuprindea 237.700 persoane, în scădere cu 15,3% faţă de anul anterior.
Rata şomajului este cel mai vizibil indicator rezultat din Ancheta forţei de muncă în gospodării, utilizat pentru a caracteriza o multitudine de aspecte economice şi sociale. Alături de acesta, pentru a oferi o imagine completă a situaţiei şi evoluţiei pieţei muncii, INS publică, cu periodicitate anuală, un set de trei indicatori, reprezentând categorii de populaţie ocupată sau inactivă având unele similitudini cu populaţia în şomaj şi grade diferite de ataşament faţă de piaţa muncii (comparativ cu situaţia standard a categoriei din care fac parte) şi anume: ▪ persoane subocupate; ▪ persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul; ▪ persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul. Ultimii doi indicatori (respectiv, „persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul” şi „persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul”), alcătuiesc împreună „forţa de muncă potenţială adiţională”.
Setul de trei indicatori constituie „arii” de întrepătrundere între populaţia ocupată şi cea în şomaj, pe de o parte, şi între şomeri şi populaţia inactivă, pe de altă parte.
În anul 2018, 203.200 persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Această categorie de persoane a reprezentat 2,2% din populaţia activă, 2,3% din populaţia ocupată şi 31,0% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Faţă de anul precedent, numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 3.500.
Potrivit datelor INS, din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani (5,859 milioane persoane), 237.700 persoane făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională (în scădere cu 42.900 faţă de anul precedent). Dintre acestea:
- 234.400 erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă. În anul 2018, raportul procentual dintre această categorie de persoane şi populaţia activă a fost de 2,6%.
- doar un număr nesemnificativ de persoane care făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională, deşi căutau un loc de muncă, nu erau disponibile să înceapă lucrul.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice