INS: În anul 2019, 115.800 persoane inactive doreau să lucreze, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul
Telex » Știri 7 mai 2020
Ponderea persoanelor subocupate în totalul populaţiei active a fost în anul 2019 de 2,1%, cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută decât în anul precedent, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS). Forţa de muncă potenţială adiţională cuprindea 115.800 persoane, în scădere cu 51,3% faţă de anul anterior (scădere realizată atât pe fondul reducerii generale a populației inactive de 15-74 ani - cu 71.000 persoane, dar şi al creşterii cu 50.900 a persoanelor inactive care nici nu căutau un loc de muncă şi nici nu erau disponibile să înceapă lucrul).
Potrivit INS, persoanele subocupate sunt persoane ocupate care lucrează cu program parţial, care doresc şi sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent. Forţa de muncă potenţială adiţională reprezintă suma a două categorii de persoane: „persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul” şi „persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul”.
În anul 2019, 192.600 persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Această categorie de persoane a reprezentat 2,1% din populaţia activă, 2,2% din populaţia ocupată şi 31,1% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Faţă de anul precedent, numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 10.700.
„Din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani (5,788 persoane), 115.800 făceau parte, aşa cum mai aminteam, din forţa de muncă potenţială adiţională (în scădere cu 121.900 faţă de anul precedent). Dintre acestea: • 114.900 erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă. În anul 2019, raportul procentual dintre această categorie de persoane şi populaţia activă a fost de 1,3%; • doar un număr nesemnificativ de persoane care făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională deşi căutau un loc de muncă, nu erau disponibile să înceapă lucrul”, precizează INS.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice