INS: Ponderea agenților economici a căror activitate se restrânge cu mai mult de 25% a urcat în aprilie la 45%
Telex » Știri 16 aprilie 2020
Ponderea agenţilor economici a căror activitate se restrânge cu mai mult de 25% creşte de la 33,3% în martie 2020 la 45% în aprilie 2020, iar rata închiderilor de activitate se majorează de la 9,8% în martie 2020 la 13,8% în aprilie 2020, conform unei cercetări realizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres. Unul dintre aspectele relevate de cercetarea statistică ad-hoc realizată pentru evaluarea impactului epidemiei de COVID-19 asupra volumului activităţii economice este nivelul ridicat al incertitudinii cu privire la viitorul afacerilor în perioada martie - aprilie 2020 şi creşterea acesteia în aprilie faţă de martie 2020. Astfel, dacă în luna martie 2020 o pondere de 21,2% din agenţii economici nu puteau estima modul în care vor evolua afacerile lor, în luna aprilie ponderea acestora a crescut la 34,3%.
Potrivit INS, creşterea se explică în principal pe seama reducerii ponderii agenţilor economici care nu prevedeau o restrângere a activităţii economice de la 12,9% în martie 2020 la 6,4% în aprilie 2020 şi a ponderii agenţilor economici care estimează o restrângere a volumului de activitate cu până la 25% de la 14,3% în martie 2020 la 7,7% în aprilie 2020.
Luând în considerare ponderea non-răspunsurilor de 28,6%, atât în martie cât şi în aprilie 2020, rezultă că mai mult de 50% dintre agenţii economici în martie şi 62,9% în aprilie nu pot face o estimare a evoluţiei volumului lor de activitate. Pe de altă parte, aceeaşi cercetare statistică arată tendinţa de agravare a impactului epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate a agenţilor economici care au putut estima magnitudinea restrângerii activităţii odată cu creşterea orizontului de timp pentru care se fac estimările. Astfel, ponderea agenţilor economici care nu prevedeau o restrângere a activităţii se reduce cu 8,6% în aprilie 2020 faţă de nivelul de 26,1% din luna precedentă, în timp ce ponderea celor care estimau o restrângere de până la 25% se micşorează cu 7,8% în aprilie faţă de valoarea de 28,7%, înregistrată în martie 2020. În acelaşi timp, ponderea celor a căror activitate se restrânge cu mai mult de 25% creşte de la 33,3% în martie 2020 la 45% în aprilie 2020, iar rata închiderilor de activitate se majorează de la 9,8% în martie 2020 la 13,8% în aprilie 2020.
Potrivit INS, impactul epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate al industriei prelucrătoare creşte odată cu extinderea orizontului de timp. Incertitudinea este trăsătura principală a estimărilor privind volumul de activitate întrucât ponderea celor care nu pot estima direcţia viitoare spre care se îndreaptă activitatea se majorează de la 24,5% în martie 2020, la 40,1% în aprilie 2020.
Creşterea incertitudinii evoluţiei activităţii în acest sector este determinată de modificări în categoria celor care estimau că activitatea nu se va restrânge (-9,8 puncte procentuale în aprilie faţă de nivelul din martie) şi în categoria celor care estimau o restrângere a activităţii de până la 25% (-8,9 pp în aprilie faţă de nivelul din martie).
Între subsectoarele industriei prelucrătoare cele mai afectate de incertitudinea privind evoluţia volumului de activitate la data realizării cercetării statistice sunt: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor; fabricarea altor mijloace de transport; fabricarea echipamentelor electrice; industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii; industria metalurgică.
INS menţionează că, după cum se observă, toate aceste activităţi ale industriei prelucrătoare sunt într-un fel sau altul legate de lanţurile de furnizare internaţionale afectate de „închiderile” decretate de diverse ţări afectate la rândul lor de COVID-19. Dacă în martie 2020, la nivelul industriei prelucrătoare, dintre agenţii economici care au putut estima evoluţia volumului de activitate, o pondere de 33,5% prevedeau o restrângere de până la 25% a activităţii şi 30,2% nu estimau modificări, în aprilie 2020 aceste ponderi erau mai mici cu 9,8 pp la prima categorie şi 13,9 pp la ceea de-a doua. În acelaşi timp, ponderea agenţilor economici care prevedeau o restrângere a volumului de activitate de peste 25% era mai mare cu 19,4 pp în aprilie faţă de martie 2020, iar procentajul celor care estimau o încetare a activităţii creştea cu 4,2 pp în acelaşi interval.
Sectorul transporturilor şi depozitării este, la momentul realizării cercetării statistice, unul dintre cele mai afectate de incertitudinile legate de impactul epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate. Astfel, ponderea agenţilor economici din acest sector care nu pot face estimări privind evoluţia volumului de activitate se majorează de la 25,9% în martie la 40,1% în aprilie 2020 prin reducerea numărului acelor agenţi economici care aveau o viziune asupra evoluţiei volumului de activitate în martie, cu excepţia acelora care previzionau închiderea activităţii.
Din perspectiva agenţilor economici care deţineau date care să le permită să facă o estimare a evoluţiei volumului de activitate în perioada martie - aprilie 2020, ponderea agenţilor economici care nu prevedeau o reducere a volumului de activitate, precum şi a celor care estimau o restrângere de activitate cu până la 25% s-a micşorat în aprilie 2020. În aceeaşi perioadă, dintre agenţii economici care puteau să-şi estimeze evoluţia volumului de activitate, o pondere de 52,5% prevedeau în aprilie 2020 o restrângere a activităţii cu mai mult de 25% faţă de numai 44,4% în martie 2020.
Impactul epidemiei de COVID -19 asupra volumului de activitate în sectorul construcţiilor are două caracteristici: pe de o parte, incertitudinea evoluţiei afacerilor care creşte odată cu extinderea orizontului de timp şi, pe de altă parte, creşterea ponderii afacerilor care sunt afectate de restrângerea cu mai mult de 25% din volumul activităţii sau închiderea acestora.
Astfel, la nivelul tuturor agenţilor economici din sector, incluşi în cercetarea statistică, ponderea agenţilor care nu pot estima evoluţia volumului de activitate creşte de la 21,6% în martie la 33,1% în aprilie 2020, prin reducerea ponderii celor care nu estimau un impact sau estimau un impact de până la 25% din volumul activităţii. Dintre agenţii economici care au putut estima un impact al epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate în aprilie 2020, 61,4% dintre aceştia au previzionat o restrângere a volumului de activitate cu mai mult de 25% sau închiderea activităţilor faţă de numai 39,2% în martie.
În sectorul comerţului cu amănuntul, impactul epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate este la un nivel apropiat mediei pe economie, deşi cercetarea statistică a fost efectuată înainte de deciziile privind închiderea unor unităţi comerciale, altele decât cele alimentare sau farmacii. Astfel, ponderea agenţilor economici care nu puteau estima impactul epidemiei asupra volumului de activitate a crescut de la 20,7% în martie la 32,6% în aprilie 2020, prin reducerea ponderii agenţilor economici care estimau o menţinere sau un impact de până la 50% din volumul de activitate. Dintre agenţii economici din sector care au putut estima o evoluţie pentru volumul de activitate în aprilie 2020, o pondere de 21,6% prevedeau închiderea activităţii sau o restrângere a acesteia cu mai mult de 25% faţă de 22,1% în martie 2020.
În sectorul hoteluri şi restaurante, impactul epidemiei de COVID-19 este dominat de aceeaşi incertitudine în estimarea evoluţiei viitoare şi de previziunea cu privire la închiderea totală a activităţii. Astfel, din totalul agenţilor economici incluşi în cercetarea statistică nu puteau estima evoluţia volumului de activitate o pondere de 11,7% în martie, respectiv 27,8% în aprilie 2020. Dublarea ponderii agenţilor economici cu viziune incertă asupra afacerilor s-a datorat predominant modificării viziunii celor care prevedeau fie închiderea activităţii (diferenţă de 5,1 pp în aprilie faţă de martie 2020), fie o restrângere mai mare de 50% a volumului activităţii (diferenţă de 6,1 pp în aprilie faţă de martie 2020). Dintre agenţii economici din sector care au putut face o estimare a impactului epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate în aprilie, 95,4% au prevăzut o restrângere a activităţii de peste 25% sau închidere, faţă de 92,9% în martie 2020.
Cercetarea statistică ad-hoc a fost adresată managerilor întreprinderilor din industria prelucrătoare, construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii cu privire la percepţia acestora privind perspectiva evoluţiei activităţii întreprinderii pe care o conduc. Aceasta a fost realizată în perioada 17-19 martie. Eşantionul format din 8.831 agenţi economici este reprezentativ la nivelul sectoarelor economice şi pe total economie. Rata de răspuns a fost de 71,3%.
Pentru evaluarea impactului economic al epidemiei au fost folosite evaluările managerilor, precum şi cifra de afaceri a întreprinderilor în perioada ianaurie 2019 - ianuarie 2020. Informaţiile disponibile sunt folosite pentru evaluarea evoluţiei volumului activităţilor din economie în perioada martie - aprilie 2020, comparativ cu: lunile corespunzătoare anului precedent (2019); luna ianuarie 2020; media lunară a cifrei de afaceri aferentă perioadei ianuarie 2019 - ianuarie 2020.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice