MyWIZ, secretul contabililor de succes
INS: Pragurile valorice Intrastat pentru anul 2018

INS: Pragurile valorice Intrastat pentru anul 2018

Numărul 47, 12-18 dec. 2017  »  Curier legislativ

Pragurile valorice Intrastat, în funcție de care operatorii economici furnizează date cu privire la schimbul de bunuri cu statele membre UE, se mențin la nivelul acestui an și pentru anul 2018, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.887/2017 stabilește că pragurile valorice Intrastat pentru anul 2018 sunt de 900.000 lei atât pentru expedierile intra-UE de bunuri, cât și pentru introducerile intra-UE de bunuri.

Potrivit actului normativ, operatorii economici care în cursul anului 2017 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene, a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri, respectiv introduceri de bunuri, depășește valoarea pragurilor Intrastat stabilite, trebuie să completeze și să transmită Institutului Național de Statistică declarații statistice Intrastat începând cu luna ianuarie 2018.

Obligația furnizării datelor pentru sistemul statistic Intrastat le revine operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiții:
  • sunt înregistrați în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (au cod de identificare fiscală);
  • realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene;
  • valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri pentru fiecare dintre cele două fluxuri, introduceri, respectiv expedieri, depășește nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru fiecare an. 

Amintim că pragurile valorice Intrastat reprezintă valori maxime ale schimburilor intracomunitare sub care operatorii economici sunt scutiți să transmită declarația Intrastat. Pragurile valorice Intrastat se stabilesc separat pentru fiecare flux și pot avea valori diferite pentru introducerile și expedierile intracomunitare de bunuri. 

Declarațiile Intrastat trebuie să conțină informații privind fluxul (introduceri/expedieri); perioada de referință; datele de identificare ale firmei; țara de destinație/țara de expediție; cod marfă (8 cifre conform Nomenclatorului Combinat); natura tranzacției; modul de transport; termenii de livrare; cantitatea în kg; cantitatea în unitate de măsură suplimentară; valoarea facturată; valoarea statistică. Declarația se depune numai electronic, prin metodele puse la dispoziție de INS (online/offline), până la data de 15 a lunii următoare celei de referință. 

Ordinul INS nr. 1.887/2017 mai prevede că în cursul anului 2018 pot deveni furnizori de date Intrastat și alți operatori economici, care realizează schimburi intra-UE de bunuri, a căror valoare cumulată de la începutul anului depășește pragurile Intrastat pentru anul 2018. Acești operatori economici trebuie să completeze și să transmită declarații statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2018 a expedierilor și/sau a introducerilor intra-UE de bunuri depășește pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri. 

Mai multe informații cu privire la sistemul Intrastat, modalitățile de declarare a datelor și legislația în domeniu sunt disponibile la www.intrastat.ro.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.