INS va deveni membru asociat în cadrul OECD
Telex » Știri 6 iunie 2019
Institutul Naţional de Statistică (INS) va deveni membru asociat în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), după ce, săptămâna trecută, a fost semnată o scrisoare-acord în acest sens, a declarat, într-o conferinţă de specialitate, Tudorel Andrei, preşedintele INS, citat de Agerpres. „Săptămâna trecută, s-a semnat scrisoarea-acord cu OECD pentru a deveni membri asociaţi în cadrul acestei organizaţii de elită. Asta înseamnă că statistica oficială din România îşi face treaba şi se înscrie în nişte bune practici la nivel european şi internaţional”, a spus Tudorel Andrei.
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile