INS: Viteza medie comercială a trenurilor de marfă a crescut cu 80,7% în primul trimestru
Telex » Știri 6 iulie 2020
Volumul mărfurilor transportate pe calea ferată a înregistrat în primul trimestru al acestui an o scădere cu 8,6% faţă de perioada similară din 2019, fiind raportate scăderi la toate componentele, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres. Astfel, în primele trei luni din 2020 au fost transportate 12,938 milioane tone mărfuri, din care 85,2% în transport naţional.
În transportul feroviar, ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile: cocs, produse rafinate din petrol (23,6%); cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (19,5%).
Conform datelor publicate de INS, viteza medie comercială a trenurilor de marfă a crescut cu 80,7% comparativ cu perioada ianuarie-martie 2019, iar parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi) cu 39,9%. Vagoanele încărcate pe reţeaua CFR (mii vagoane) au consemnat o majorare cu 36,6%, în timp ce greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) a crescut cu 2,5%.
Evoluţii negative au fost înregistrate în ceea ce priveşte vagoanele încărcate intrate din străinătate (mii vagoane), în scădere cu 32,4%, parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi), în regres cu 14%, parcursul locomotivelor (mii locomotive-km), în scădere cu 4,1% etc.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial