INSP: 14 categorii de persoane trebuie să fie testate cu prioritate pentru coronavirus
Telex » Știri 24 februarie 2021
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a a actualizat definițiile de caz pentru Covid -19, informează Mediafax. În acest context, INSP recomandă prioritizarea testării la următoarele 14 categorii de persoane:
1) persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar și auxiliar, conform definiţiei de caz;
2) persoane simptomatice cu rezultat negativ la testul pentru antigenul SARS-CoV-2, efectuat în unități sanitare;
3) contacți direcți ai cazurilor confirmate;
4) pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice
înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din
perioada de monitorizare posttransplant – 2 teste la 24 de ore interval;
5) echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare – la fiecare 2 săptămâni;
6) pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital;
7) pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie, pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare, pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei;
8) pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maximum 48 de ore înaintea intervenției/manoperei;
9) însoțitorii pacienților copii de la punctele 6., 7. și 8., precum și însoțitorii copiilor cu COVID-19
10) pacienți hemodializaţi asimptomatici - de 2 ori pe lună, pacienți hemodializați asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele;
11) persoane instituționalizate asimptomatice, inclusiv pacienții cronici psihiatrici cu durata de internare care depășește o lună, la internare, persoane din penitenciare, la admiterea în unitate și ulterior cu frecvența menționată;
12) persoane instituționalizate asimptomatice, inclusiv pacienții cronici psihiatrici cu durata de internare care depășește o lună, la internare, persoane din penitenciare, la admiterea în unitate și ulterior cu frecvența menționată;
13) gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
14) personal medico-sanitar și auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 5-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.
Sunt exceptate de la testare persoanele asimptomatice vaccinate complet, cu două doze, la care au trecut minimum 10 zile de la doza a doua și persoanele care accesează serviciile medicale pentru alte patologii.
Se recomandă, în continuare, testarea tuturor persoanelor simptomatice (care întrunesc criteriile din definiția de caz), inclusiv a celor vaccinate complet, cu două doze și la care au trecut minimum 10 zile de la a doua doză.
Potrivit INSP, un caz posibil este orice persoană care întrunește criteriile clinice (tuse, febră, scurtarea respirației, debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei), caz probabil este orice persoană care întrunește criteriile clinice și care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întrunește criteriile de diagnostic imagistic.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial