INSP: 41 de țări, incluse în „Zona galbenă”; persoanele care vin din aceste zone intră în carantină
Telex » Știri 3 august 2020
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a publicat lista celor 41 de țări care sunt incluse în „Zona galbenă”, începând de luni, 3 august a.c., informează Mediafax. Persoanele care provin din aceste zone vor intra în carantină timp de 14 zile, odată cu (re)venirea pe teritoriul României.
Conform documentului INSP, țările incluse în „Zona galbenă” sunt: Africa de Sud, Arabia Saudita, Argentina, Armenia, Bahamas, Bahrain, Bolivia, Bosnia si Herțegovina, Brazilia, Capul Verde, Chile, Columbia, Costa Rica, El Salvador, Eswatini, Guineea Ecuatorială, Honduras, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Irak, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Macedonia de Nord, Maldive, Moldova, Muntenegru, Oman, Palestina, Panama, Peru, Puerto Rico, Qatar, Republica Dominicana, Singapore, Sint Maarten, Statele Unite ale Americii și Surinam.
„Măsura de carantină se aplic[ pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul național, respectiv: cetățeni romani, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepțiile prevăzute prin HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art 2, alin 2, lit a) – l)”, conform INSP.
Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități. Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial