INSP prezintă situațiile în care noul coronavirus poate fi transmis de asimptomatici
Telex » Știri
5 octombrie 2020
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat un document în care sunt prezentate situațiile în care poate fi transmis virusul SARS-CoV-2 de către persoanele infectate asimptomatice, în diferite locații și pentru diferite perioade de ocupare, ventilație și niveluri de aglomerare. Astfel, documentul prezintă mai câteva scenarii în care riscul transmiterii virusului este scăzut, mediu sau ridicat.
Reprezentanţii INSP au ţinut cont, în formularea evaluărilor, de situaţiile în care contactul are loc în interior sau în exterior, dacă este într-un spaţiu bine aerisit sau, duimpotrivă, neaerisit nu. De asemenea, s-a ţinut cont de tipul de activitate (în linişte, vorbit, strigat, cântat), de purtarea sau nu a măştii de protecţie, precum şi de durata contactului.
Documentul poate fi accesat aici.
INSP precizează, pentru interpretarea corectă a documentului, că acoperirea feței se referă la măștile pentru populația generală (ex. măști chirurgicale simple) și nu la măștile respiratorii profesionale (ex. FFP2, FFP3). Culorile indică riscul relativ calitativ și nu reprezintă o măsură cantitativă. Alți factori care nu sunt prezentați în aceste tabele pot fi, de asemenea, să fie luați în considerare atunci când se evaluează riscul de transmitere, inclusiv încărcătura virală a unei persoane infectate și susceptibilitatea persoanelor la infecție. Tusea sau strănutul, chiar dacă acestea sunt cauzate de iritații sau alergii, ar exacerba riscul de expunere într-un spațiu interior, indiferent de ventilație.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni