Inspecția Muncii a aplicat amenzi de 1,7 milioane lei în urma controalelor privind securitatea în muncă, derulate în domeniul construcțiilor
Telex » Știri 6 august 2021
Inspecția Muncii a derulat, în primul semestru al acestui an, acțiuni de control privind securitatea și sănătatea în muncă la 1.691 angajatori din domeniul contrucțiilor, în urma cărora a aplicat 342 de amenzi, în valoare de peste 1,717 milioane lei, conform unui comunicat citat de Agerpres. Din totalul angajatorilor controlați, au fost sancționați 1.507. În afară de amenzi, inspectorii au dat și 2.644 avertismente.
Inspecția Muncii semnalează că domeniul construcțiilor se află, atât în România, cât și la nivel european, pe primele locuri la numărul accidentelor de muncă. Conform Eurostat, în comparație cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, situația generală a accidentelor de muncă înregistrate în România se situează la un nivel scăzut.
„La solicitarea ministrului Muncii, Raluca Turcan, Inspecția Muncii a inclus în Programul cadru de acțiuni pentru anul 2021 o campanie de control ce vizează sectorul construcțiilor și care se derulează la nivel național pe durata întregului an - «Campania Națională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor»”, se menționează în comunicat.
Astfel, comparativ cu 2019, numărul angajatorilor din construcții controlați a crescut de trei ori, ca, de altfel, și numărul celor sancționați. Raportat la 2020 s-a înregistrat o creștere cu 57,8% a angajatorilor controlați și cu 53,4% a celor sancționați.
În perioada menționată, Inspectoratul Teritorial de Muncă București a efectuat 346 de controale privind verificarea normelor de securitate și sănătate în muncă, în domeniul contrucțiilor, și a aplicat 41 de amenzi pentru neregulile constatate, în valoare de 283.500 lei.
Conform datelor furnizate de Inspecția Muncii, în acest an au fost înregistrate și finalizate cercetările în cazul a 136 de accidente de muncă în domeniul construcțiilor, din care șapte mortale și 129 soldate cu incapacitate temporară de muncă a celor accidentați.
Principalele deficiențe de natură tehnică constatate sunt: nu sunt utilizate echipamente de muncă corespunzătoare, prevăzute cu sisteme de protecție colectivă, cum sunt balustradele solide (suficient de înalte și având cel puțin o bordură, o mână curentă și protecție intermediară), platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălțime și care să nu fie întrerupte decât în punctele de acces ale unei schele sau ale unei scări; nu sunt folosite echipamente de muncă pentru consolidarea marginilor săpăturilor; nu sunt acordate și folosite echipamente de protecție individuală (EIP) împotriva căderilor de la înălțime; nu este verificat modul în care sunt protejate și utilizate platformele de lucru, pasarelele și scările schelelor astfel încât lucrătorii să nu cadă sau să fie expuși căderilor de obiecte.
În ceea ce privește deficiențele de natură organizatorică, acestea au fost: planul propriu de securitate și sănătate al șantierului nu este completat și adaptat în funcție de evoluția lucrărilor; nu este asigurată o instruire adecvată în domeniul securității și sănătății pentru toți lucrătorii, consemnată în fișa de instruire individuală; nu sunt verificate tehnic, la termenele scadente instalațiile de ridicat (macarale) și transport (motostivuitoare, transpalete etc.); nu se ține evidența zonelor cu risc ridicat și specific.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial