Inspecția Muncii a aplicat amenzi de peste trei milioane de lei, săptămâna trecută
Telex » Știri
8 octombrie 2020
Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat în săptămâna 28 septembrie-3 octombrie acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 3,05 milioane de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de AGERPRES.
Din suma totală, 2,81 milioane de lei au fost amenzi ce s-au aplicat pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Potrivit comunicatului, au fost depistate 124 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 1.536 de avertismente şi au fost dispuse 3.408 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.
Acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 28 septembrie-3 octombrie 2020, au avut ca rezultat aplicarea a 498 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 241.500 lei.
Din 833 de angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 318 şi s-au dispus 619 măsuri de remediere a neconformităţilor.
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni