MyWIZ, secretul contabililor de succes
Inspecţia Muncii a aplicat, săptămâna trecută, amenzi de aproape 4 milioane lei

Inspecția Muncii a aplicat, săptămâna trecută, amenzi de aproape 4 milioane lei

Telex » Știri 29 ianuarie 2021  

Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale, a desfăşurat, în perioada 11 - 23 ianuarie 2021, acţiuni de control în urma cărora a aplicat amenzi în valoare de 3,905 milioane de lei, conform unui comunicat citat de Agerpres. Amenzile pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă au totalizat 3,714 milioane lei. Au fost depistate 159 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 3.196 de avertismente şi au fost dispuse 7.311 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Acţiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 11-23 ianuarie 2021, au avut ca rezultat aplicarea a 1.422 de sancţiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare totală de 190.500 lei. Din 2.614 angajatori controlaţi, au fost sancţionaţi 938 şi s-au dispus 1.804 măsuri de remediere a neconformităţilor.

„Având în vedere relaxarea restricţiilor anunţate în Capitală în perioada următoare, atragem atenţia, atât angajatorilor, cât şi angajaţilor, că respectarea în continuare a măsurilor de prevenire şi protecţie împotriva răspândirii COVID-19 sunt obligatorii şi extrem de importante, atât pentru protejarea propriei sănătăţi, cât şi a celorlalţi. Inspectorii de muncă îşi vor face în continuare datoria, vor fi pe teren, ca şi până acum, în acţiuni de control riguroase, indiferent de oră şi de ziua din săptămână sau de condiţiile meteorologice”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat. Acesta a adăugat că, din analiza rezultatelor acţiunilor de control, se observă ponderea mult mai mare a avertismentelor şi a măsurilor dispuse pentru remedierea neconformităţilor prin raportare la numărul amenzilor, care, a subliniat el, nu reprezintă un scop în sine.

„De asemenea, doresc să reamintesc un aspect, pe care inspectoratele teritoriale de muncă l-au difuzat deja, referitor la condiţionarea salariatului de către angajator, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea şi prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2. Le atragem atenţia angajatorilor că acest lucru este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal. Potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii, pacienţii asimptomatici/simptomatici cu forme uşoare, ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test, declaraţi vindecaţi fără al doilea test de control, îşi pot relua activităţile curente şi profesionale cu păstrarea distanţării şi purtarea măştii acasă şi la locul de muncă pentru încă 10 zile, cu respectarea prevederilor în vigoare, fără a fi condiţionaţi de efectuarea unui nou test”, a mai spus Dantes Nicolae Bratu.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.