Inspecția Muncii a desfășurat 121.273 de controale și a aplicat amenzi de 127 milioane de lei în 2019
Telex » Știri 27 ianuarie 2020
Inspecţia Muncii a desfăşurat în cursul anului trecut 121.273 de controale la nivel naţional, în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, iar valoarea totală a amenzilor aplicate este de peste 127,1 milioane de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei citat de Agerpres. În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 71.748 controale, din care 67.632 pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, fiind aplicate, în total, 23.893 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor a depăşit 108,5 milioane de lei, din care 94,1 milioane de lei pentru muncă nedeclarată.
De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), au fost efectuate 49.525 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 18,5 milioane de lei. Numărul total de sancţiuni contravenţionale aplicate a ajuns la 70.589, fiind dispuse 231 opriri din funcţiune a unor echipamente de muncă neconforme, care reprezentau risc de accidentare, iar în 227 de cazuri, au fost dispuse sistări ale activităţii. „Ţinând cont de necesitatea creşterii gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în domeniile în care s-au înregistrat neconformităţi care au generat evenimente deosebite, avem în vedere, în perioada următoare, intensificarea acţiunilor Inspecţiei Muncii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi dezvoltarea unor sinergii cu alte domenii, printre care şi învăţământul. Pentru realizarea obiectivelor instituţionale, în Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2020, se desfăşoară acţiuni de control de tip campanie, tematice şi de fond, cu caracter preventiv, precum şi controale programate sau inopinate, la toate categoriile de angajatori, focalizate pe domeniile de activitate economică în care au fost identificate riscuri”, a afirmat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, în comunicat.
Potrivit oficialului, în acţiunile de control, indiferent de tipul controlului, se verifică, în principal, îndeplinirea cerinţelor legale privind încadrarea în muncă, timpul de muncă şi timpul de odihnă, drepturile salariale acordate, precum şi respectarea reglementărilor de domeniul securitate şi sănătate în muncă. La aceste acţiuni de control, se adaugă verificările iniţiate ca urmare a petiţiilor formulate de cetăţeni, în situaţia în care aceştia se consideră prejudiciaţi în relaţia cu angajatorii.
Dantes Nicolae Bratu a precizat că, anual, la nivel naţional, sunt înregistrate şi soluţionate aproximativ 50.000 de petiţii, ceea ce reflectă gradul ridicat de încredere a cetăţenilor în capacitatea Inspecţiei Muncii de a-i ajuta în soluţionarea problemelor apărute.
Cele mai frecvente încălcări ale legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă reclamate sunt cele legate de prevederile Codului Muncii: neplata salariilor, timpul de muncă şi neplata orelor suplimentare, concedieri abuzive, nerespectarea prevederilor privind registrul de evidenţă a salariaţilor, reconstituirea vechimii în muncă.
În domeniul SSM, principalele aspecte reclamate de cetăţeni vizează eliberarea adeverinţelor pe grupe de muncă, condiţiile de muncă necorespunzătoare, cercetarea şi declararea accidentelor produse la locurile de muncă, nerespectarea cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă.
Şeful Inspecţiei Muncii spune că, în aceeaşi măsură, inspectorii de muncă sunt imparţiali şi reprezintă un factor de echilibru între actorii de pe piaţa muncii, sindicate şi patronate, salariaţi şi angajatori. „Încercăm, prin toate acţiunile noastre, de informare, de conştientizare sau de control preventiv, să fim activi şi responsabili. Periodic, efectuăm analize concrete, urmărind îndeplinirea obiectivelor stabilite până la materializarea acestora în rezultate concrete. Astfel, Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2020, reprezintă un document de referinţă, elaborat cu respectarea reglementărilor specifice din domeniile de competenţă ale instituţiei, ce ţine cont de cerinţele şi orientările europene în domeniu. Am urmărit alocarea eficientă a resurselor existente pentru maximizarea rezultatelor, având în vedere că resursele umane, financiare şi materiale sunt limitate. Până în acest moment, cu resursele avute la dispoziţie, pot afirma că, de mai bine de 20 de ani, am reuşit să ne îndeplinim misiunea, să fim la nivelul aşteptărilor, adică o instituţie puternică şi de referinţă, cu un rol important pe plan social şi cu rezultate remarcabile”, a mai spus Dantes Nicolae Bratu.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice