MyWIZ - Business în cloud
Inspecţia Muncii: Campanie de de informare şi conştientizare privind respectarea legislaţiei specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi internshipul

Inspecția Muncii: Campanie de de informare și conștientizare privind respectarea legislației specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și internshipul

Telex » Știri 9 aprilie 2019  

Inspecţia Muncii  a anunţat că va  desfăşura o acţiune naţională de informare şi conştientizare cu privire la respectarea legislaţiei specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi internshipul.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 28 ianuarie - 29 martie 2019, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 5,27 milioane euro, adică peste 25 milioane lei. Au fost depistate 1.616 persoane care lucrau fără forme legale; dintre acestea, 153 erau din judeţul Braşov, 148 din judeţul Arad şi 125 din Timiş. În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 14.406 controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de circa 22,21 milioane lei, din care 19,27 milioane lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 3381 de angajatori. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 9.433 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de circa 3,16 milioane lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 1.219 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 559 au avut loc în Bucureşti şi 135 în judeţul Timiş.

„În perioada aprilie-mai, Inspecţia Muncii  va  desfăşura o acţiune naţională de informare şi conştientizare cu privire la respectarea legislaţiei specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi internshipul. Principalele obiective ale acestei campanii constau în îndrumarea şi creşterea gradului de conştientizare a entităţilor care au calitatea de angajator cu privire la aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi internshipul. Este foarte importantă informarea persoanelor implicate, angajaţi/entităţi care au calitatea de angajatori, în ceea ce priveşte dezvoltarea carierei şi a procesului de formare profesională continuă şi la locul de muncă, pentru asigurarea unei forţe de muncă calificate, în funcţie de cerinţele proprii şi pentru a facilita integrarea pe piaţa muncii a persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, în concordanţă cu aspiraţiile profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii. De asemenea, urmărim încurajarea  promovării dialogului social care să ducă la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local în ceea ce priveşte integrarea durabilă pe piaţa muncii a persoanelor fără un loc de muncă şi asigurarea tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii”, a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.