Instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor
Telex » Știri 29 septembrie 2016
Pentru creșterea transparenței cu privire la interacțiunea dintre decidenții din executiv (prim-ministru, miniștri, secretari de stat și alte funcții asimilate demnitarilor) și grupurile specializate din societatea civilă și mediul de afaceri, respectiv pentru a spori calitatea în contextul inițierii sau modificării unei politici publice, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) a supus aprobării Memorandumul cu tema „Instituirea Registrului Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI)”. Scopul RUTI îl reprezintă creșterea calității politicilor publice inițiate de autorități, dar și promovarea unora noi care pot fi preluate din afara spectrului guvernamental.
Menționat ca măsură preventivă în Strategia Națională Anticorupție 2016-2020 (Obiectiv specific 1.1 – Creșterea transparenței instituționale și a proceselor decizionale), RUTI se adresează grupurilor din societatea civilă și mediul de afaceri care practică deja activități prin care își propun, în mod asumat, să convingă decidenții, în mod legal, să inițieze o politică publică, respectiv să modifice o politică publică, şi nu să slăbească eforturile instituțiilor de combatere a corupției. „Demersul MCPDC, materializat într-o platformă de stocare de informații (marea majoritate accesibile publicului larg, unele doar administrației) din care vor rezulta o serie de acțiuni prin care să cunoască, în mod transparent și asumat, colaborarea dintre cele două părți, nu înlocuiește mecanismele de consultare cu publicul larg, așa cum sunt reglementate acestea în Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, pe care o ținem sub observație în mod riguros”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.
Prevederile RUTI vor intra în vigoare în două săptămâni de la aprobarea Memorandumului, iar platforma va fi disponibilă la adresa www.ruti.gov.ro. „Mecanismul recunoaște, astfel, interacțiunile inerente într-o societate democratică deschisă, care pot chiar contribui la sporirea răspunderii guvernanţilor şi pot determina creşterea participării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor”, se arată în comunicat.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial