Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Institutul Ifo: Birocrația excesivă costă Germania până la 146 miliarde de euro pe an

Institutul Ifo: Birocrația excesivă costă Germania până la 146 miliarde de euro pe an

Numărul 46, 20-26 nov. 2024  »  Lumea în care trăim

Producția economică a Germaniei înregistrează pierderi de până la 146 miliarde de euro pe an din cauza birocrației excesive, se arată într-un studiu publicat de Institutul Ifo, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Directorii se plâng de amploarea formalităților administrative - inclusiv procedurile îndelungate pentru aprobarea noilor companii, și implementarea relativ lentă a digitalizării - în cea mai mare economie europeană, care din 2018 a avut o evoluție sub cea a altor state din zona euro zone.

„Nivelul ridicat al costurilor cauzate de birocrație ilustrează faptul că sunt necesare urgent reforme. Costurile sunt imense dacă nu se iau măsuri, în comparație cu potențialul de creștere de pe urma reducerii birocrației”, a apreciat Oliver Falck, director în cadrul Ifo.

Ifo a identificat țările care au adoptat reforme în vederea reducerii birocrației, analizând evoluția lor în timp, și a estimat că Germania are foarte mult de pierdut pentru că nu a luat măsuri similare.

„Dacă Germania ar prinde din urmă Danemarca în privința digitalizării administrației publice, producția sa economică ar fi mai mare cu 96 miliarde de euro pe an”, a explicat Falck.

În septembrie, Guvernul Germaniei a adoptat o lege menită să reducă birocrația, ca parte a pachetului de creștere cu 49 de măsuri, menit să revitalizeze PIB-ul. Asociațiile de afaceri au spus atunci că inițiativa este în direcția potrivită, dar nu este suficientă pentru sporirea competitivității.

Cea mai mare problemă pentru afaceri este birocrația, conform sondajelor efectuate în ultimii doi ani de toate Camerele de Comerț și Industrie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.