IIF: Gradul de îndatorare a piețelor emergente a depășit pragul de 100.000 de miliarde de dolari
Numărul 20, 24-30 mai 2023 » Lumea în care trăim
Un indicator care măsoară gradul de îndatorare la nivel mondial a crescut în primul trimestru al acestui an până la aproape 305.000 miliarde dolari, iar creșterea costului serviciului pentru această datorie declanșează îngrijorări cu privire la tensiunile din sistemul financiar, arată un raport al Institutului Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit celor mai recente estimări publicate zilele trecute de IIF, datoria mondială a crescut cu 8.300 de miliarde de dolari în primele trei luni ale anului, până la 304.900 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după primul trimestru al anului trecut și a doua cea mai ridicată valoare trimestrială înregistrată vreodată.
"Datoria mondială este acum cu 45.000 de miliarde de dolari mai mare decât era înaintea pandemiei și este de așteptat să continue să crească în ritm rapid", susține IIF în raportul său trimestrial Global Debt Monitor.
După ce, în 2021, a ajuns la un vârf de aproape 360%, raportul datorie/PIB s-a stabilizat la aproximativ 335%, peste nivelul la care era înainte de pandemie.
Îmbătrânirea populației și creșterea costurilor cu serviciile medicale continuă să pună presiuni pe partea de cheltuieli pentru guverne, în timp ce "agravarea tensiunilor geopolitice este așteptată, de asemenea, să conducă la creșterea în continuare a cheltuielilor militare naționale pe termen mediu", susțin analiștii de la IIF.
În același raport se menționează că 75% din sectorul piețelor emergente a înregistrat o creștere a gradului de îndatorare în dolari în primul trimestru, cifra totală depășind pentru prima dată pragul de 100.000 de miliarde de dolari. China, Mexic, Brazilia, India și Turcia au înregistrat cele mai mari creșteri, arată datele IIF.
O parte dintre cele mai mari state emergente au profitat de relativa slăbiciune a dolarului american, care i-a atras pe investitori spre datoriile în monedele lor. Însă pentru alte state emergente, accesul la piețele de obligațiuni a fost mai dificil sau chiar inexistent ca urmare a creșterii dobânzilor pe piețele dezvoltate sau a creșterii rapide a costurilor cu împrumuturile.
"Odată cu diminuarea diferențialului de dobândă între piețele emergente și piețele mature, datoriile în monedele locale emergente sunt mai puțin atractive pentru investitorii străini", susține IIF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național