Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ritmul creșterii economice, între potențial și real

Ritmul creșterii economice, între potențial și real

Numărul 22, 12-18 iunie 2018  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

Publicarea datelor oficiale provizorii referitoare la evoluția produsului intern brut pe primul trimestru al anului în curs a prilejuit și prilejuiește, cum este pe deplin explicabil, analize tot mai aprofundate, deoarece datele consemnate de Institutul Național de Statistică (INS) permit să se aprecieze, în cunoștință de cauză, încotro se îndreaptă economia țării noastre.

În condițiile în care estimarea-semnal de la mijlocul lunii mai a.c. a rămas neschimbată în comunicatul din iunie, respectiv o creștere a PIB în raport cu primul trimestru din 2017 cu 4% în serie brută și cu 4,2% în serie ajustată sezonier, elementele de noutate se găsesc în detalierea capitolelor de resurse și de utilizări.

Este semnificativ că la sporurile amintite cea mai importantă contribuție a adus-o industria, cu un plus de 1%. În acest fel, se clarifică – în bună măsură – și tema „motoarelor” creșterii economice, temă atât de controversată încă de la începutul anului. De asemenea, s-a dat răspuns și dilemelor referitoare la ponderea industriei în valoarea nou creată la scara întregii economii: a rămas aproximativ constantă, adică se situează la 23 de procente. Cu alte cuvinte, când vorbim despre reindustrializare nu avem în vedere o modificare semnificativă a ponderii în PIB, ci schimbări calitative, structurale în consonanță cu actuala revoluție științifico-tehnică.

Pe locul al doilea, atât ca pondere în PIB, cât și în sporul înregistrat în primul trimestru, se află comerțul, cu toate componentele lui. Ponderea în PIB este de 20%, iar cea în sporul consemnat în intervalul ianuarie-martie 2018 de 0,8 procente. Prin urmare, s-au limpezit lucrurile și în legătură cu primul factor de creștere a PIB, cel puțin în intervalul ianuarie-martie 2018.

 Întrucât a fost evocată actuala fază a revoluției științifico-tehnice, merită, totodată, să se remarce evoluția sectorului IT&C, cu o pondere în PIB de 5,9% și cu o contribuție de 0,3 procente în sporul de valoare adăugată.

Elementele de structură a resurselor oferă suficiente temeiuri pentru a se considera că, în prima pătrime din anul în curs, s-au menținut și, în bună parte, s-au consolidat trăsături ale creșterii economice mai apropiate de potențialul de care dispune România. PIB-ul potențial a permis și sporurile menționate, ceea ce – în esență – indică o creștere economică predominant sănătoasă.

Faptul este confirmat și reconfirmat și de capitolul utilizări din comunicatul INS. Întrucât nu sunt surprize în privința consumului final total, în care ponderea consumului final al gospodăriilor populației este precumpănitoare, atrag atenția, mai ales, două categorii de utilizări. Prima privește formarea brută de capital fix, adică, pe fond, investițiile. Este clar că asistăm la o anumită revigorare a acestora deoarece avem de-a face cu un spor de 4,8%. În privința investițiilor nete, un alt comunicat al INS indică o creștere semnificativă față de primul trimestru din 2017, respectiv 14,3%. Sigur, trebuie să ținem seama și de faptul că în anul trecut investițiile publice s-au aflat la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu și jumătate, dar sporul înregistrat este de bun augur, fără urmă de îndoială. Ceea ce nu se poate spune despre al doilea sector din capitolul utilizări, respectiv minusul de 0,6 procente la exportul net față de perioada similară din 2017.

Acest „joc” de lumini și umbre relevă mai ales faptul că avantajele comparative și competitive ale economiei noastre naționale sunt încă departe de a fi valorificate în măsura posibilului, adică a unei viziuni bazate pe realități, nu pe simple dorințe. Dar, pe global, atât analiștii autohtoni, cât și instituții internaționale, începând cu Banca Mondială, consideră că, în continuare, economia României are șansa de a crește, și în 2018, într-o manieră predominant sănătoasă. O șansă care, evident, nu trebuie irosită.

(Copyright foto: Elnur / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.