INS: 424.000 de șomeri în ianuarie 2018
Numărul 8, 6-12 martie 2018 » Breviar statistic
Rata șomajului în luna ianuarie 2018 a avut același nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, respectiv 4,6%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul șomerilor (în vârstă de 15‐74 ani) estimat pentru prima lună a anului în curs a fost de 424.000, în creștere față de luna precedentă (419.000), dar în scădere față de aceeași lună a anului anterior (460.000).
Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei (valorile respective fiind 5% în cazul persoanelor de sex masculin și 4,1% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25‐74 ani), rata șomajului a fost estimată la 3,5% pentru luna ianuarie 2018 (3,9% în cazul bărbaților și 2,9% în cel al femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25‐74 ani reprezenta 69,9% din numărul total al șomerilor estimat pentru ianuarie 2018.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc