Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
În materie de investiții, niciun spor nu înseamnă suficient

În materie de investiții, niciun spor nu înseamnă suficient

Numărul 22, 18-24 iunie 2019  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

În actuala perioadă, la cumpăna celor două semestre ale anului, ne aflăm, cu toții, în posesia multor date și fapte care reprezintă reconfirmări ale unor realități dinamice, la toate nivelurile și în toate sferele de activitate care îi implică, în cele mai diverse modalități, pe profesioniștii contabili. În acest fel, se întărește și convingerea că, în exercitarea profesiei, contează enorm receptarea corectă a proceselor și fenomenelor care depășesc perimetrul entităților de bază, deoarece există și se consolidează rețelele de conexiuni la nivel național, regional, european și mondial.

În acest context, un obiectiv de neînlocuit îl constituie continuarea creșterii economiei românești, situarea acesteia pe podiumul Uniunii Europene nu numai în primul trimestru din anul curent, ci într-o perioadă mai îndelungată. Când avem de-a face cu o asemenea realitate, nu mai poate fi vorba despre o situație de natură strict conjuncturală, ci despre un proces de durată determinat de stări de fapt de esență obiectivă.

Întrucât în dezbaterile publice continuă să fie abordată într-o manieră contradictorie tema investițiilor, ca factor principal al creșterii economice, se impune a reține, în primul rând, faptul că în intervalul ianuarie-martie 2019, volumul formării brute de capital fix – adică, în termeni uzuali, alocările pentru dezvoltare –, a crescut cu 5,4 procente, ritm superior creșterii PIB. De altfel, contribuția investițiilor la sporul de produs intern brut a fost consistentă, 0,9% dintr-un total de 5 procente.

Dispunem și de datele referitoare la investițiile nete din primul trimestru. Pe ansamblu, s-a înregistrat un spor de 5,7%, oarecum simetric cu evoluția formării brute de capital fix. Pe elemente de structură, lucrările noi în construcții s-au majorat cu 20,6% față de perioada similară din 2018. În schimb, nivelul valoric este mai mic cu aproape zece procente la utilaje, inclusiv la mijloace de transport. La celelalte capitole ale investițiilor nete, sporul a fost de 6,8%. Interesează, desigur, ponderea elementelor de structură în totalul investițiilor nete. Lucrările noi au reprezentat 46,4%, comparativ cu 39,7% în perioada corespunzătoare din 2018, iar la capitolul utilaje s-a înregistrat, din păcate, o scădere de peste șase procente.

Neîndoios, ritmul mai lent de echipare cu utilaje, respectiv cu partea cea mai activă, cu un rol multiplicator în procesul de producere a bunurilor și serviciilor, reprezintă un punct vulnerabil al procesului investițional, dar – chiar și așa – analizele pe această temă impun abordări mai nuanțate, posibile doar când se vor publica detalierile pe ramuri de activitate și pe tipuri de utilaje, pe caracteristicile acestora, mai cu seamă din perspectiva celor mai noi și mai avansate rezultate ale cercetării științifico-tehnice.

În același timp, atrage atenția începutul de reviriment din construcții, faptul că în structura investițiilor nete această ramură are o pondere de 31,9%, comparativ cu 21,7% în primul trimestru din anul precedent. În acest caz, este evident rolul pozitiv pe care îl are creșterea nivelului salariului minim, stimularea muncii constituind, cum bine se știe, un factor esențial în asigurarea unor parametri adecvați în materie de eficiență, deopotrivă economică și socială.

Dacă tot am abordat acest subiect, apare necesar să ne referim, fie și numai pe scurt, la locul și rolul investițiilor publice în dinamizarea întregii economii, astfel încât să se pună bazele unor progrese viitoare. Rezultatele înregistrate de la începutul anului curent indică, însă, neîndeplinirea integrală a obiectivelor propuse, fondurile alocate în special pentru mari proiecte, mai ales din sfera infrastructurii, fiind cheltuite, în cele mai multe cazuri, neritmic și cu multe restanțe. Or, se știe că investițiile publice au un puternic rol propulsor pe scara întregii economii și, de  fapt, în societatea noastră în ansamblul ei. Procesele de contractare și execuție determină includerea unor segmente semnificative ale sectorului privat din economie. O asemenea implicare capătă, în prezent, și un stimulent direct prin aplicarea noilor reglementări legale referitoare la parteneriatele public-privat. Unul dintre cele mai recente exemple îl constituie demararea operațiunilor pentru realizarea proiectului de anvergură reprezentat de construcția autostrăzii Comarnic-Brașov. Să sperăm că acest moment va fi de bun augur pentru toate marile proiecte de investiții din țara noastră. Avem de-a face cu un deziderat major, iar eforturile îndreptate spre atingerea obiectivelor propuse merită sprijinul efectiv al tuturor celor chemați să-l materializeze, inclusiv profesioniștii contabili.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.