Confirmarea – prin recentul comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) – a ritmului de creştere economică a României, respectiv un spor de 5% faţă de primul semestru din 2015, a declanşat un val de analize, de aprecieri în care notele pesimiste au devenit, ca să zic aşa, minoritare. Ba mai mult, unii analişti consideră că economia ţării noastre „trăieşte momente astrale”. Am trăit să citim, negru pe alb, taman o asemenea apreciere.

Cu toate că autorul însemnărilor de faţă a adoptat o poziţie critică faţă de cei care subapreciau rezultatele înregistrate de economia românească nu numai în primul semestru al acestui an, ci şi în întreaga perioadă post-criză, se impune a observa că nu avem niciun motiv serios să vorbim despre „momente astrale”. Păstrarea calmului, recursul la raţiune, la calculele reci, îndeamnă (sau se impune să îndemne) la sobrietate şi la diminuarea influenţei factorilor emoţionali. Nu mai amintesc, în context, practicile propagandistice, adică selectarea şi înghesuirea faptelor în aşa fel încât să corespundă exclusiv concluziilor „prefabricate”.

Nu încape îndoială că ocuparea primului loc în UE în ceea ce priveşte sporul de PIB reprezintă o sursă de satisfacţie pentru toţi cei cărora „le pasă” de ceea ce se întâmplă cu economia românească. Ar fi absurd să fi fost mulţumiţi dacă nu s-ar fi înregistrat un asemenea succes incontestabil. Scepticilor care considerau că nu este vorba despre o creştere sănătoasă le-a răspuns Banca Naţională a României (bine cunoscută pentru prudenţa în materie de aprecieri) prin afirmaţia categorică potrivit căreia „economia nu este în prag de supraîncălzire”. S-a transmis, astfel, un mesaj deosebit de puternic dacă avem în vedere antecedentele, în special documentele BNR cu o pronunţată notă de avertizare din preajma crizei globale declanşate în 2008. Între altele, este importantă aprecierea că „deocamdată, dinamica actuală a cererii nu este de natură a produce inflaţie”.

Un cuvânt-cheie ar fi „deocamdată”. Adică, „deocamdată” avem parte de o creştere economică sănătoasă. Ce va urma, însă?

Sunt multe fapte şi date care se cer luate în seamă cu toată determinarea teoretică şi practică. Primul vizează principalul factor care poate asigura, cel puţin pe termen mediu, o evoluţie economică dezirabilă. Mă refer la dinamica investiţiilor. Cu certitudine, asistăm la un reviriment. Mai ales sporul înregistrat la acest indicator de sectorul privat este demn de toată atenţia. La fel, s-au consemnat creşteri semnificative în privinţa investiţiilor străine. În „contrapartidă”, constatăm că potenţialul de creştere a investiţiilor este departe de a fi fructificat. Situaţia în sfera atragerii de fonduri europene pentru exerciţiul 2014-2020 este – ca să folosesc un termen blând – mai mult decât îngrijorătoare. La fel, nu se îndeplinesc integral programele de investiţii din fonduri bugetare. De „dragul” menţinerii deficitului bugetar la cote coborâte se sacrifică, în multe cazuri, exact alocările care pot şi trebuie să susţină creşterea sănătoasă a PIB.

Cum este, de asemenea, firesc, provoacă îngrijorări şi evoluţia comerţului internaţional cu bunuri (nu cu servicii care, tot deocamdată, se situează într-o zonă pozitivă). Deficitul comercial a sporit cu 27 de procente faţă de primele opt luni din 2015. A depăşit 6 miliarde de euro. Evident, este încă o vulnerabilitate. În condiţiile în care se va adânci deficitul, vom cădea într-o adevărată capcană, adică vor fi mult mai mari posibilităţile de a se repeta acumulările de deficite din perioada antecriză. Cum bine ne aducem aminte, atunci, în 2009, deficitul comercial depăşise, pe opt luni, 14,5 miliarde euro. Prin intermediul importurilor, s-a deschis cel mai mare canal de „absorbţie” a urmărilor crizei globale. Sigur, deficitul comercial, nu numai în cifre absolute, ci şi ca pondere în PIB, este cu totul altul în prezent, dar, cum corect se spune, „paza bună ne păzeşte de primejdia rea”. Încă de pe acum, se impun măsuri de prevenire a procesului de creştere mai puternică a deficitului comercial, iar aceste măsuri sunt şi la îndemâna decidenţilor statali, la toate nivelurile.

Nu neapărat soluţia constă în diminuarea importurilor, deşi – în această privinţă – se poate acţiona pe numeroase planuri, ci în creşterea exporturilor. Aici sunt resurse importante, de la consolidarea pe pieţele existente până la cucerirea altora, mai ales din spaţiul extra-comunitar. Aici, acţiunile de promovare susţinute de stat au, desigur, un rol important, dar soluţia optimă vizează fructificarea, într-o măsură mult mai mare, a avantajelor competitive. Cu alte cuvinte, miza este mare, dar şi eforturile se cuvin a fi pe măsură.