Odată cu prima estimare a dinamicii produsului intern brut pe trimestrul al treilea și pe întreaga perioadă ianuarie – septembrie 2019, respectiv, o creștere de patru procente, s-a făcut un important pas înainte în aprecierea obiectivă a ceea ce se întâmplă în economia românești. Este, de acum, de domeniul certitudinii că procesele care s-au desfășurat după criză globală au avut, în România, în consonanță cu economia Uniunii Europene, precum și cu cea mondială, predominant, o evoluție pozitivă. În acest context, nu este deloc de subapreciat că, în ultimii ani, România s-a aflat pe podiumul comunitar în ceea ce privește ritmul creșterii economice, chiar dacă s-au înregistrat oscilații notabile de la un trimestru la altul și de la o ramură la alta, așa cum a fost cazul, de pildă, cu intervalul iulie-septembrie 2019.

Una dintre primele constatări privește reconfirmarea influenței deosebite exercitate asupra economiei noastre naționale de situația statelor membre ale Uniunii Europene de care suntem legați mai ales prin operațiunile de comerț intracomunitar. În special evoluțiile din zona euro și, în acest spațiu de putere economică și de dezvoltare performantă, situația din Germania, precum și din Italia, într-o măsură mai mică, și-au pus amprenta inconfundabilă, în primul rând, asupra industriei românești. În aceste condiții, deficitul comercial a ajuns la 12 miliarde de euro, mai mare cu aproximativ două miliarde de euro față de perioada similară din 2018.

Nu este un secret pentru nimeni că procesul de integrare europeană are, cum se spune, luminile și umbrele lui. Nici în vecii-vecilor n-ar fi ajuns România să exporte, în trei trimestre, bunuri în valoare de peste 50 de miliarde de euro, dacă nu ar fi parte organică a Uniunii Europene și n-ar fi legată, prin mii de fire, de spațiul comunitar. În același timp, este mai mult decât evident că fluxurile comune de activități, înainte de toate, cele productive, sunt foarte dependente în fiecare componentă a lor de evoluțiile din statele mai dezvoltate, principiul vaselor comunicante funcționând, în acest caz, într-o manieră directă și decisivă. Aproape jumătate din totalul exporturilor românești reprezintă mașini și echipamente pentru transporturi din care peste 20 de miliarde de euro în relația cu Uniunea Europeană. Alte circa 8 miliarde de euro vizează articolele manufacturiere diverse din care peste șapte miliarde de euro, tot în relația cu Uniunea Europeană. Pe total, este vorba despre o pondere de nu mai puțin de două treimi.

Apare, deci, suficient să ne limităm la aceste realități pentru a ne da seama de conexiunea lor cu întregul proces de creștere economică a României. De aceea, se cer luate în considerare și importurile la respectivele categorii de bunuri care acoperă circa jumătate din totalul produselor aduse din străinătate în țara noastră. Din păcate, ritmul de creștere a importurilor continuă să-l depășească pe cel al exporturilor.

Dacă, în continuare, ne concentrăm atenția asupra industriei nu va fi dificil de constatat că am avut de-a face cu o contracție comparativ cu perioada similară din 2018 la toate subramurile, diferențele în minus situându-se între 2,3% și 1,4%, în serie brută. Cea mai mare scădere a avut loc în sectorul energetic, în care, de altfel, se înregistrează și o semnificativă creștere a importurilor. Bunăoară, la combustibili minerali, lubrifianți și materiale derivate, importurile au crescut cu 9,1% față de același interval din anul trecut, din care (atenție!) cu 37,6% pe relația cu Uniunea Europeană.

Ar fi, însă, eronat dacă ne vom ocupa exclusiv de factorii externi, care au influențat producția industrială în perioada de care ne ocupăm. Deosebit de importantă ni se înfățișează evoluția procesului investițional, respectiv necesarul de materiale, echipamente, instalații posibil de acoperit de producția internă. Nu este vorba numai despre volum, ci și despre sortimente, calitate, despre prețuri și alte elemente care se referă la raportul dintre cerere și ofertă.

În ceea ce privește perspectiva, se impune a observa că portofoliul de comenzi noi existent la finalul lunii septembrie justifică anticipările privind o anumită relansare a producției industriale, așa cum s-a întâmplat chiar în luna septembrie. Pe trei trimestre, volumul contractelor noi, pentru ambele piețe, internă și externă, a crescut în termeni nominali în industria prelucrătoare, cu 5,4% față de intervalul ianuarie-septembrie 2018.

Sigur, în măsura în care Institutul Național de Statistică va detalia, pe resurse și utilizări, evoluția produsului intern brut pe trei trimestre din 2019, va fi posibilă aprofundarea analizei. Ceea ce este, deocamdată, de remarcat, vizează identificarea tendințelor pozitive (reale, nu imaginare), tendințe care se cer susținute, consolidate, prin acțiuni concrete, practice, astfel încât oportunitățile certe să se transforme în realizări palpabile.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)