Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a crescut, în luna mai, cu 17,7% comparativ cu aceeași lună a anului trecut
Numărul 28-29, 25 iulie - 7 august 2017 » Breviar statistic
În luna mai 2017, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, față de luna precedentă a crescut atât ca serie brută, cu 9,9%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,4%, conform informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Față de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut atât ca serie brută, cu 17,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 14,7%.
În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2017, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut pe ansamblu cu 13,4%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (+18,0%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+16,7%), transporturi (+14,4%), activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+13,4%) și la comunicații (+2,1%). În același interval de referință, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, indicatorul a crescut pe ansamblu cu 12,6%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+21,7%), activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (+17,0%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+16,1%), transporturi (+14,2%) și la activitǎțile de comunicații (+2,8%).
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc