Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Întâlnirile artei cu istoria

Întâlnirile artei cu istoria

Numărul 3, 29 ian. - 4 febr. 2019  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În săptămâna precedentă, s-au prelungit ecourile manifestărilor dedicate împlinirii a 160 de ani de la Unirea din 1859. Între noutățile înscrise pe agenda instituțiilor științifice, dar mai ales pe cea a lăcașurilor de cultură și artă, consemnăm câteva dintre cele mai semnificative.

Astfel, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), a fost prezentată o lucrare mai puțin cunoscută a marelui nostru pictor clasic, Theodor Aman. Lucrarea este intitulată Proclamarea Unirii (24 ianuarie 1859). Publicul larg cunoaște mai ales impresionantul tablou Hora Unirii la Craiova, dedicat aceluiași eveniment istoric. Lucrarea expusă acum în Sala Lapidarium a MNIR constituie, pentru mulți concetățeni, o necunoscută și, de aici, interesul deosebit de care se bucură în rândul vizitatorilor. Toate aceste elemente conferă caracterul de „eveniment” inițiativei de a marca momente de seamă din istoria națională prin intermediul artelor plastice.

În această ordine de idei, semnalăm că în Capitală și în numeroase alte localități din țară se organizează tot mai des expoziții de pictură, sculptură, grafică, prin care se evocă pagini de seamă din istoria noastră națională. De asemenea, în aceste zile, au avut loc concerte simfonice și de muzică populară (unul dintre ele a fost susținut la Bruxelles de Orchestra Română de Tineret). Întâlnirea anuală a „Școlii de tulnice” (manifestare găzduită de Muzeul Național al Literaturii Române), prin care se urmărește revigorarea unei tradiții artistice deosebit de valoroase, seri de poezie și de lecturi ale unor proze scurte dedicate, și ele, unor fapte și eroi din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat al țării (consemnăm asemenea evenimente în spații publice din Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Timișoara, Brașov), proiecții de filme documentare și artistice (în mod constant la Muzeul Țăranului Român și la sediul Institutului Cultural Român). Enumerarea poate continua.

Primul aspect care prezintă un real interes vizează faptul că se înregistrează o participare tot mai largă la astfel de manifestări, remarcându-se prezența unui număr mare de tineri. Firește, este vorba despre un complex de stimuli pentru asemenea preocupări, începând cu nevoia de a aprofunda cunoștințele de cultură generală și terminând cu forța emoțională a artei autentice, mai ales atunci când se omagiază oameni și fapte care dau substanță identității naționale, care răspund nevoii de modele a tuturor generațiilor.

În al doilea rând, diseminarea unor manifestări de genul celor la care ne referim reprezintă dovezi incontestabile ale faptului că o bună informare a publicului larg despre agenda evenimentelor artistice, dublată de calitatea expozițiilor, a spectacolelor, de mesajul major pe care îl transmit, devin parte organică a vieții cotidiene, nu numai ca repere ale folosirii eficiente a timpului liber, ci și ca surse tot mai importante de cultivare a gustului pentru frumos, a respectului față de înaintași.

Programele de activități prin care se întâlnesc tot mai des toate domeniile artistice cu istoria vizează și perioada următoare, astfel încât tot mai mulți dintre noi vom avea posibilitatea să asimilăm, mai cuprinzător și mai profund, elemente esențiale din domenii care se conectează la izvoare de neînlocuit pentru propria împlinire umană, într-o societate care aspiră să se bazeze, cu adevărat, pe cunoaștere.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.