Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Intrare liberă în prima joi din lună la MNLR

Intrare liberă în prima joi din lună la MNLR

Numărul 9, 6-12 mar. 2024  »  Roza vânturilor

La Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), intrarea este liberă în prima zi de joi a fiecărei luni. Astfel, joi, 7 martie 2024, între orele 10.00 – 18.00, se pot vizita gratuit atât expoziția de bază a MNLR, din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, cât și expozițiile temporare din Calea Griviței nr. 64-66, precum și toate casele memoriale din subordinea muzeului.

Potrivit unui comunicat al MNLR, la expoziția de bază din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, vizitatorii pot alege unul dintre audioghidurile muzeului, adaptate vârstei vizitatorilor (audioghidul pentru copii, audioghidul pentru adolescenți, audioghidul pentru tineri & adulți), precum și audioghidul pentru turiștii străini în limba engleză, în limba franceză și în limba spaniolă. MNLR pune la dispoziție, în mod gratuit, Ghidul în Braille, precum și Ghidul video în limbaj mimico-gestual, prin intermediul cărora vizitatorii cărora li se adresează aceste Ghiduri pot practica scrierea în Braille sau limbajul semnelor.

Pentru expoziția de bază a MNLR, cei interesați trebuie să-și programeze vizita la numărul 0736.598.451 (WhatsApp) sau la adresa programe@mnlr.ro (Gabriela Toma), și, de asemenea, să consulte informațiile cu privire la vizitarea muzeului.

Pentru vizita la una dintre Casele memoriale ale MNLR, cei interesați trebuie să trimită un mesaj la adresa case.memoriale@mnlr.ro.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.