Intrastat 2020: pragurile valorice vor fi menținute la nivelul celor stabilite pentru 2019
Numărul 45, 26 nov. - 2 dec. 2019 » Direct de la sursă
Potrivit Ordinului președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.827/2019 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2020, au fost aprobate următoarele praguri valorice Intrastat pentru anul viitor: 900.000 lei pentru expedieri intra-UE de bunuri, respectiv 900.000 lei pentru introduceri intra-UE de bunuri. Astfel, pragurile valorice au fost menținute la nivelul anului 2019.
„Operatorii economici care în cursul anului 2019 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri și, respectiv, introduceri de bunuri, depășește valoarea pragurilor Intrastat stabilite trebuie să completeze și să transmită la Institutul Național de Statistică declarații statistice Intrastat începând cu luna ianuarie 2020”, se menționează în document.
În cursul anului 2020 pot deveni furnizori de date Intrastat și alți operatori economici care realizează schimburi intra-UE de bunuri a căror valoare cumulată de la începutul anului depășește pragurile Intrastat pentru anul 2020. „Acești operatori economici trebuie să completeze și să transmită declarații statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2020 a expedierilor și/sau a introducerilor intra-UE de bunuri depășește pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri, expedieri și, respectiv, introduceri de bunuri”, conform aceluiași ordin.
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 940 din 22 noiembrie 2019. La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 1.667/2018 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intra-UE cu bunuri în anul 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 4 decembrie 2018.
Obligația furnizării datelor pentru sistemul statistic Intrastat le revine operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiții:
- sunt înregistrați în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (au cod de identificare fiscală);
- realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene;
- valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri pentru fiecare dintre cele două fluxuri, introduceri, respectiv expedieri, depășește nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru fiecare an.
Amintim că pragurile valorice Intrastat reprezintă valori maxime ale schimburilor intracomunitare sub care operatorii economici sunt scutiți să transmită declarația Intrastat. Pragurile valorice Intrastat se stabilesc separat pentru fiecare flux și pot avea valori diferite pentru introducerile și expedierile intracomunitare de bunuri.
Mai multe informații cu privire la sistemul Intrastat, modalitățile de declarare a datelor și legislația în domeniu sunt disponibile la www.intrastat.ro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial