Între 16-20 septembrie se derulează, în Capitală, proiectul „Bucharest - One Heart. One Story”
Telex » Știri 15 septembrie 2020
Proiectul marchează 561 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului
În perioada 16-20 septembrie 2020, Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Arta şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti va derula proiectul „Bucharest – One Heart. One Story”, pentru a marca 561 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului. „Desfăşurat în aer liber, proiectul va ajunge în cele mai importante zone din Capitală, subliniind capacitatea artei atât de a traversa diverse medii şi contexte sociale, precum şi de a sărbători oraşul prin unitate, mesaje, culoare şi frumos. Acesta nu presupune aglomerarea participanţilor în cadrul unor adunări publice dedicate, ci aducerea actelor artistice pe traseul lor zilnic”, se menţionează într-un comunicat al creart. Astfel, vor avea loc:
● Expoziţia de artă urbană în mişcare „Bucharest - One Heart. One Story” (în intervalul 20 septembrie – 10 decembrie 2020). Şapte garnituri de tramvai (liniile 1, 10, 21, 25, 27, 40 şi 41), care tranzitează cele mai importante zone din Capitală, vor fi transformate într-o adevărată expoziţie de graffiti în mişcare de către unii dintre cei mai buni artişti de street art din Bucureşti. Astfel, arta vine către ochii privitorilor, fără a necesita reunirea oamenilor în cadrul unui eveniment şi a unui spaţiu dedicat.
„Din 20 septembrie, în parteneriat cu Societatea de Transport Bucureşti, expoziţia de artă murală în mişcare va oferi locuitorilor Bucureştiului o alternativă culturală modernă, prin care este exprimată identitatea unui Bucureşti efervescent şi vibrant - poveşti care transcend imaginile şi provoacă privitorul să vadă dincolo de ele şi să descopere, într-un alt mod, acest fenomen al artei urbane, precum şi mesajele frumos conturate ale artiştilor de street art”, se spune în comunicat.
● Proiecţii video pe faţadele a trei clădiri din inima Capitalei – Piaţa Universităţii: duminică – 20 septembrie 2020. Pentru a putea oferi publicului, în condiţii de siguranţă, un spectacol inedit, ce are ca tematică un mesaj puternic - „Bucharest - One Heart. One Story” – şi pentru a genera un ecou şi în acest an pe plan local, naţional şi internaţional, având în vedere situaţia mondială actuală, vor avea loc proiecţii video pe faţadele a trei clădiri din Piaţa Universităţii, repere importante în istoria oraşului: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Hotelul InterContinental şi Universitatea din Bucureşti. Proiecţiile nu vor avea sunet, iar conţinutul artistic va fi de scurtă durată (în buclă), astfel încât trecătorii să nu staţioneze, evitându-se, astfel, aglomerarea. Aceste proiecţii vor anima centrul Capitalei duminică, 20 septembrie, de Ziua Bucureştiului, în intervalul orar 20:30 - 23:00. Trei dintre cele mai importante echipe de artişti video din România vor realiza conţinut video pe tema „Bucharest - One Heart. One Story”, iar pe fiecare clădire vor rula animaţii diferite, ce vor fi sincronizate pentru a crea un spectacol desăvârşit.
● Festivalul iMapp Bucharest 2020 online: în perioada 16 - 19 septembrie 2020. Reprezentanţii creart spun că, deoarece, în ultimii ani, iMapp Bucharest, organizat în cadrul evenimentului „Zilele Bucureştiului” - cu ocazia celebrării oraşului, a câştigat numeroşi fani în Capitală, în ţară şi în întreaga lume, acesta se va desfăşura şi în 2020, dar într-un format aparte, care ţine cont de nevoia de distanţare fizică şi de siguranţa cetăţenilor: astfel, unul dintre cele mai importante evenimente de 3D video mapping din lume, un concurs internaţional organizat anual de Primăria Capitalei, prin creart, care în anul 2019 a devenit Liga Câştigătorilor/Winners League, se va desfăşura, în acest an, online. Astfel, una dintre cele mai recente poveşti memorabile din „Zilele Bucureştiului” va fi spusă folosindu-se mijloace de comunicare moderne, adresându-ne atât publicului local şi naţional, cât şi celui internaţional, care manifestă un interes major pentru acest eveniment şi pentru această formă de artă emergentă - video mapping-ul.
Festivalul iMapp Bucharest 2020 online va urma două linii complementare:
- iMapp Talks: în perioada 16 - 18 septembrie 2020. Timp de trei zile, cele mai importante voci din lumea internaţională a video mapping-ului se vor reuni în cadrul unor webinarii şi conferinţe cu directori ai celor mai renumite festivaluri de lumină din lume, artişti internaţionali, organizatori şi specialişti în video proiecţie, respectiv peste 20 de speakeri în 6 sesiuni live şi înregistrate. Aceste mini-evenimente online sunt dedicate publicului larg şi domeniului artelor vizuale, iar streaming-ul va fi disponibil celor interesaţi pe canalele online iMapp Bucharest.
- Retrospectiva online a Festivalului iMapp Bucharest: sâmbătă, 19 septembrie 2020. Festivalul iMapp Bucharest va culmina cu o retrospectivă a ediţiilor I-VI, în mediul online, incluzând cele mai bune lucrări proiectate de-a lungul anilor în cadrul acestui concurs internaţional de video mapping, respectiv cele ale câştigătorilor Premiilor Juriului şi ale Premiilor Publicului din fiecare an. iMapp Bucharest 2020 va fi o ediţie 100% virtuală şi va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20:00. În timpul streaming-ului live, publicul va putea alege favoritul prin vot online.
(Sursa foto: www.facebook.com/creartpmb)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial