Între 18-20 iulie, se poate dona sânge la sediul Ministerului Finanțelor; donatorii primesc, „la schimb”, cea mai mare dobândă la titlurile de stat Fidelis
Telex » Știri 17 iulie 2023
După cum am mai informat, Ministerul Finanțelor (MF) dă astăzi startul celei de-a doua ediții a Programului de titluri de stat Fidelis, în care donatorii de sânge beneficiază de cea mai mare dobândă. Perioada de subscriere este de două săptămâni, între 17-28 iulie.
„În acest context, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București, Ministerul Finanțelor pune la dispoziția persoanelor care doresc să doneze sânge un centru mobil în instituție. Centrul este organizat în holul central al instituției în perioada 18-20 iulie, între orele 8:00-13:30”, menționează MF, într-un comunicat.
„Este o campanie pentru care avem ca motto «Ce poate fi mai prețios decât viața însăși?» Gândiți-vă la faptul că, prin simpla acțiune de a dona sânge, putem aduce speranță și zâmbet pe chipurile celor aflați în nevoie, familiilor lor și comunității în ansamblu. Iar pentru a face completă această mișcare de solidaritate, vom avea un centru de donare chiar în Ministerul Finanțelor, în perioada 18-20 iulie, unde puteți veni să faceți un gest de generozitate și, la schimb, plecați cu cea mai bună dobândă la titlurile de stat Fidelis. Așadar, vă invit pe fiecare dintre voi să faceți un pas înainte și să vă alăturați acestei campanii. Fac apel inclusiv la membrii Guvernului, să ni se alăture și să fie o sursă de inspirație și de schimbare” , a transmis ministrul Marcel Boloș.
„Ministerul Finanțelor își exprimă recunoștința față de toți cei care vor participa la această campanie, care se va realiza în condiții de siguranță și conform protocoalelor sanitare în vigoare”, subliniază MF.
Reamintim că, titlurile de stat Fidelis sunt o alternativă a depozitelor bancare și se adresează investitorilor care își asumă un risc scăzut. Investitorii care se vor alătura campaniei vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadența la un an, față de 6,3% cât s-ar fi acordat în mod normal.
De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
Reprezentanții MF menționează că, pe lângă cea mai mare dobândă la titlurile de stat, donatorii primesc: ▪ un set de analize; ▪ adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB; ▪ o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/facultate; ▪ bonuri de masă în valoare de 67 lei, valabile până la sfârșitul anului.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează astăzi va conține și emisiunile uzuale, respectiv:
- titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,30%, respectiv 7,20%;
- titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,85%, respectiv 5,45%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Comisioane zero și câștiguri neimpozabile
Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum: ▪ posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere; ▪ câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile; ▪ flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.
Deținătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului Fidelis pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro; www.alphabank.ro; www.bvb.ro - Programul Fidelis).
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național