Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Între posibil și real, sub impactul provocărilor și oportunităților

Între posibil și real, sub impactul provocărilor și oportunităților

Numărul 41, 18-24 oct. 2023  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

Este evident că într-o lume în care interdependențele devin tot mai strânse, evenimentele externe, în curs de desfășurare, orientează puternic, inclusiv viața economico-socială din țara noastră, mai ales dacă avem în vedere situația geopolitică în care se află România. În aceste condiții, cresc riscurile și incertitudinile, ceea ce determină cu necesitate întâlnirea semnificativă a rezilienței la șocurile amintite.

Din această perspectivă, pachetul de măsuri guvernamentale menite – potrivit declarațiilor oficiale – să atenueze dezechilibrele manifestate, îndeosebi prin deficitele bugetar și comercial, prezintă un interes deosebit, începând cu entitățile de bază și terminând cu problematica specifică la scară macroeconomică. Corelația puternică dintre veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat se impune a fi concepută și realizată astfel încât – cel puțin până la finele anului în curs – să se păstreze măcar trendul de până acum în gestionarea banului public.

Multe speranțe sunt legate de primirea și utilizarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile, însă – cum se știe – alocarea acestora este condiționată tot de reducerea deficitului bugetar, precum și de adoptarea unor măsuri de natură să reformeze domenii strategice asemenea celor care vizează structurile administrative de la toate nivelurile.

Faptul că la recentul Congres al profesiei contabile s-a pus accentul pe valorificarea superioară a factorilor care produc cât mai multă valoare adăugată în derularea afacerilor clienților cărora li se prestează serviciile de profil reprezintă o dovadă clară a implicării în procesul de întărire a rezilienței la care ne-am referit la începutul comentariului de față. În esență, este vorba despre capacitatea de rezistență la provocări, dar și despre priceperea de a fructifica oportunitățile.

În această ordine de idei, exemplul dat de evoluția comerțului internațional de bunuri în primele opt luni ale anului în curs oferă numeroase argumente în susținerea ideii că este posibil să se obțină rezultate pozitive în acțiunile de diminuare a deficitului înregistrat în acest domeniu, deficit care afectează, în continuare, întreaga economie națională. Potrivit celor mai recente informații, furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), în intervalul ianuarie–august 2023, exporturile s-au majorat cu 3,1%, iar importurile s-au diminuat cu 2,3%, comparativ cu perioada similară din anul precedent. Rezultatul este de natură a întări convingerea că numeroase dificultăți pot fi depășite. De altfel, deficitul balanței comerciale în sectorul bunuri, în primele opt luni din 2023, de 10 miliarde de euro, este mai mic cu aproape 4 miliarde de euro, marcând o scădere de 17,2% față de același referențial.

Dacă în actuala conjunctură externă a fost posibil să crească exporturile și să se reducă importurile în măsura evocată, nu încape îndoială că există resurse manageriale pentru folosirea mai eficientă a oportunităților apărute chiar într-o situație internațională instabilă, încărcată cu pericole majore. Examinarea domeniilor în care s-au înregistrat cele mai sporuri la export, precum și cele mai mari diminuări la import confirmă efectele pozitive ale orientării spre majorarea volumului de bunuri produse în țară, cu valoare adăugată mai mare și sporirea importurilor tot la astfel de bunuri.

Există, desigur, numeroși alți factori care pot și trebuie să determine creșterea rezilienței la scara întregii economii naționale. Bunăoară, menținerea ratei șomajului în limite rezonabile, creșterea chiar modestă a consumului, diminuarea dimensiunilor procesului inflaționist și, nu în ultimul rând, stabilitatea financiară demonstrează, de asemenea, existența unor premise reale pentru a se face față riscurilor și provocărilor din actuala perioadă – și, pe cât posibil – să se mențină o perioadă cât mai îndelungată actualele tendințe. Este încurajator faptul că recentele sondaje de opinie în rândurile întreprinzătorilor sunt în consonanță cu aceste aprecieri, ceea ce constituie o șansă incontestabilă pentru aprofundarea proceselor pozitive consemnate, ceea ce va asigura o creștere economică sănătoasă, sustenabilă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.