Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Întreprinderile din UE au dublat creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare, în 2022

Întreprinderile din UE au dublat creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare, în 2022

Numărul 50-51, 20 dec. 2023 - 9 ian. 2024  »  Analize și sinteze

Industria europeană și-a sporit semnificativ investițiile în cercetare și dezvoltare în 2022, conform ediției din 2023 a Tabloului de bord al investițiilor în cercetarea și dezvoltarea industrială (C&D) în UE, se arată într-un comunicat publicat de Comisia Europeană, citat de Agerpres. Creșterea investițiilor private în cercetare și dezvoltare din UE a atins cel mai înalt nivel de după 2015 și depășește dublul cifrei corespunzătoare anului 2021, ridicându-se la 13,6% în 2022. Prin comparație, China și-a redus creșterea de la peste 25% la puțin peste 16%, iar întreprinderile din SUA și-au încetinit creșterea de la 16% la 12,6%.

Primii 2.500 de investitori în C&D din lume, monitorizați în cadrul tabloului de bord, au stabilit un nou record pentru investițiile totale în C&D, ajungând la aproape 1.250 de miliarde de euro, cu 141 de miliarde de euro mai mult decât în 2021. În ansamblu, întreprinderile din SUA reprezintă pentru peste 42% din investițiile în C&D ale celor 2.500 de companii care au investit cel mai mult în C&D, în timp ce UE și China concurează îndeaproape pentru locul al doilea (17,5% și, respectiv, 17,8%).

Producătorii de tehnologie a informației și comunicațiilor (TIC), serviciile TIC, sectorul sănătății și sectorul autovehiculelor sunt responsabili pentru mai mult de trei sferturi din investițiile în C&D ale întreprinderilor din tabloul de bord.

Peste o treime din întreprinderi și 43% din investițiile în C&D din lume provin de la producătorii de TIC și de la sectoarele serviciilor TIC, ceea ce reflectă importanța tot mai mare a digitalizării. În timp ce sectorul producătorilor de TIC constituie cel mai mare sector în materie de investiții, sectorul serviciilor TIC a înregistrat cea mai rapidă creștere în ultimul deceniu.

Sectorul sănătății reprezintă mai mult de o cincime din investițiile mondiale în C&D și reunește cele mai multe întreprinderi printre cei mai mari investitori în C&D din lume. A crescut semnificativ în ultimii ani, în principal datorită noilor întreprinderi din domeniul biotehnologiei, provenind în principal din SUA. Investițiile companiilor farmaceutice din UE au crescut într-un ritm similar cu cel al companiilor din SUA, dar rămân aproximativ jumătate din nivelul investițiilor lor în C&D.

UE continuă să fie lider la nivel mondial în ceea ce privește investițiile în C&D în sectorul autovehiculelor (42,2%). Este urmată de Japonia și SUA, cu 19,5% fiecare, și de China, cu 12,8%, care și-a dublat numărul de întreprinderi în sectorul autovehiculelor din acest clasament în ultimul deceniu. Din punct de vedere tehnologic, UE este lider în ceea ce privește brevetarea ecologică cu valoare ridicată (68%) și tehnologiile de transport curate (29%), urmate îndeaproape de Japonia și, respectiv, SUA (27%).

Din primii 2.500 de investitori în C&D din lume, 367 vin din UE și își au sediul în 17 țări, printre care Polonia, Slovenia, Ungaria și Malta. Jumătate dintre întreprinderi se află în Germania, Franța și Țările de Jos, concentrând 73% din investițiile private în C&D din UE.

Repartizarea sectorială a UE arată o reprezentare largă a investitorilor, ceea ce indică un grad mai mare de diversitate decât în SUA. Sectorul autovehiculelor reprezintă 32% din investițiile în C&D, urmat de sectorul sănătății (19,7%), de producătorii de TIC (14,4%) și de serviciile TIC (8%). Investitorii în C&D ocupă, de asemenea, un loc important în sectoare precum industria aerospațială, apărarea, sectorul financiar, energia, produsele chimice și construcțiile.

Printre primii 1.000 de investitori în C&D din UE, 18% sunt întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), dintre care aproximativ două treimi provin din sectorul sănătății.

Din tabloul de bord pentru 2023 reiese că întreprinderile au continuat să investească în C&D în perioade de criză, arătând că astfel de investiții sunt considerate strategice pentru menținerea competitivității.

Crizele au accelerat reducerea amprentei de carbon în rândul întreprinderilor din tabloul de bord, întreprinderile europene preluând conducerea în această privință. Firmele din UE și-au afișat un angajament remarcabil de a acționa în favoarea responsabilității față de mediu pe tot parcursul perioadei analizate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.