Întreprinzătorii vs profesioniștii contabili
Numărul 18-19, 2-15 august 2016 » Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Cititorii noștri au fost informați, în ediția precedentă, despre evenimentul reprezentat de lansarea Cartei Albe a IMM-urilor din România, ediția 2016. Folosesc cuvântul eveniment cu toată convingerea deoarece avem de-a face, an de an, de aproape un deceniu și jumătate, cu publicarea rezultatelor unei investigații științifice de o amploare și o profunzime deosebite. Nu este vorba aici despre subaprecierea altor demersuri menite să reflecte percepția întreprinzătorilor, a managerilor față de diverse procese și fenomene din economie, din societate, în general, cum ar fi sondajele efectuate de Institutul Național de Statistică și Banca Națională a României, dar și de Eurostat, de mari companii de consultanță cu acoperire internațională. Ceea ce diferențiază, însă, investigația desfășurată de 14 ani consecutiv de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, sub coordonarea de excepție a prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, constă în numărul mare – peste 1.000 – de persoane chestionate, astfel încât se asigură o reprezentativitate remarcabilă și o arie extrem de cuprinzătoare a domeniilor abordate – de la aprecierea întreprinzătorilor referitoare la evoluția de ansamblu a economiei românești, în context regional, european și mondial, până la aspecte legate de strategii politice, surse de finanțare, utilizarea resurselor umane, inovarea și informatizarea IMM-urilor.
Se poate afirma, fără teama de a greși, că nu există elemente de ordin conceptual și practic privind activitatea întreprinderilor mici și mijlocii care să nu fie abordate în chestionarele ce au constituit baza de date pentru concluziile formulate în Carta Albă a IMM-urilor.
Am ținut să supun atenției cititorilor aceste aspecte pentru a motiva apelul de a studia și ediția a 14-a a Cartei Albe a IMM-urilor, ca sursă de inspirație în exercitarea profesiei contabile. Se știe prea bine că IMM-urile reprezintă cea mai importantă componentă a clienților profesioniștilor contabili și, în consecință, problemele lor sunt – repet – și ale profesioniștilor contabili.
În această ordine de idei este interesant de consemnat că un întreg capitol din Carta Albă a IMM-urilor este consacrat locului și rolului expertului contabil în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv percepției acestui rol și acestui loc în rândurile întreprinzătorilor.
Pe prim-plan se situează însemnătatea acțiunilor de supraveghere a activităților financiar-contabile. Astfel, aproape 83% dintre întreprinzătorii chestionați relevă efectele pozitive ale respectivei supravegheri. Pe locul al doilea se situează asistarea firmei în relațiile cu administrația fiscală. Aici, părerile pozitive sunt la nivelul a trei pătrimi din totalul eșantionului. În sfârșit, aprecierea pozitivă a serviciilor integrate de asistență din partea experților contabili depășește 60 de procente.
Cum se vede, cea mai mare parte a întreprinzătorilor mici și mijlocii consideră indispensabilă și extrem de utilă asistența de specialitate acordată de profesioniștii contabili, apreciați ca parteneri de nădejde în desfășurarea, cu bune rezultate, a activității IMM-urilor. Sunt convins că satisfacția generată de asemenea aprecieri pozitive este și un stimulent puternic pentru profesioniștii contabili de a promova conceptul de practici mici și mijlocii la cele mai înalte standarde de calitate.
Carta Albă nu se rezumă, însă, la aprecierile de ordin general, ci consemnează o serie de diferențieri ce privesc vârsta IMM-urilor, gruparea lor pe regiuni de dezvoltare, mărimea lor, respectiv microîntreprinderi, întreprinderi mici și întreprinderi mijlocii, forma juridică de organizare, ramura de activitate. Mai sunt și alte detalieri. Ceea ce atrage cu deosebire atenția este faptul că firmele cu o vechime mai mare sunt cele care apreciază mai mult și în termeni pozitivi, fără echivoc, sprijinul primit din partea experților contabili.
De asemenea, o pondere mai mare a aprecierilor pozitive se înregistrează în cazul firmelor mai puternice și din ramuri de activitate mai eficiente. Cu alte cuvinte, pe măsura acumulării de experiență, întreprinzătorii își dau tot mai bine seama cât de valoros este partenerul lor, respectiv profesionistul contabil. Bineînțeles, complexitatea și amploarea fiecărei afaceri sunt de natură a aduce un mai mult rafinament aprecierilor lor, întrucât și rolul de consultant, de consilier al expertului contabil devine tot mai important. Cum se vede, merită să fie studiată Carta Albă a IMM-urilor și din perspectiva profesionistului contabil. În numerele viitoare ale publicației noastre vom aduce și alte argumente în sprijinul acestei afirmații. (T.B.)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național