Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Investiții de 130 miliarde de euro în economia reală a Europei

Telex » Știri 21 decembrie 2016  

Comisia Europeană (CE) a publicat pentru prima dată un raport intermediar privind sprijinul financiar acordat prin fondurile structurale și de investiții europene (ESI) pentru intervalul 2014-2020. Potrivit documentului, până la sfârșitul anului 2015, 274.000 de întreprinderi au beneficiat de sprijin prin aceste fonduri, 2,7 milioane de persoane au primit asistență pentru a-și găsi un loc de muncă sau dezvolta competențele, iar biodiversitatea a fost îmbunătățită pe 11 milioane de hectare de teren agricol. Un milion de proiecte au fost selectate spre finanțare, totalizând aproape 60 de miliarde de euro.

Potrivit raportului CE,  aproximativ 130 de miliarde de euro (20% din totalul fondurilor ESI) au fost investite până în toamna anului 2016 în întreprinderi mici, cercetare, rețele în bandă largă, eficiență energetică și mii de alte proiecte axate pe prioritățile strategiei UE pentru creștere și locuri de muncă. În plus, obiectivul de a dubla utilizarea instrumentelor financiare în cadrul investițiilor finanțate prin fondurile ESI a fost aproape atins la sfârșitul anului 2015.

Odată cu publicarea raportului, Comisia a lansat o versiune actualizată a Platformei de date deschise privind coeziunea. Aceasta cuprinde o nouă secțiune de monitorizare a performanțelor investițiilor făcute prin fondurile ESI și măsoară nivelul de atingere a obiectivelor.

Reamintim că fondurile ESI pentru perioada 2014-2020 și cofinanțarea națională oferă o capacitate de investiții de 638 de miliarde de euro, din care 181 de miliarde pentru „creșterea inteligentă”, cu investiții în cercetare și inovare, tehnologii digitale și sprijin direct pentru peste două milioane de întreprinderi mici.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.