Investiţiile imobiliare din Europa Centrală și de Est (ECE) au însumat 13,8 miliarde euro în 2018, cu 5% mai mult faţă de anul anterior
Numărul 5, 12-18 febr. 2019 » Lumea în care trăim
Cel mai recent raport pentru regiunea Europei Centrale și de Est (ECE) al companiei de consultanță imobiliară Colliers International – Outlook 2019: Climbing at the altitude – arată că volumul investițional din regiune a atins pragul de 13,8 miliarde euro în 2018, crescând cu 5% față de anul precedent. Pentru 2019, Colliers estimează că ratele dobânzilor din zona euro vor rămâne la zero, ceea ce înseamnă că lichiditatea va fi crescută, cumpărătorii interesați, iar prețurile se vor plafona. Randamentele pentru clădirile de birouri ar putea să scadă în anumite capitale din regiunea ECE. „Continuarea tendinței de creștere a salariilor cu mult peste inflație ar trebui să susțină consumul și chiriile în 2019. Întocmai acest tipar de creștere salarială ar trebui să ducă la dezvoltarea sectorului de servicii în cadrul economiilor ECE în următorii ani, apărând regiunea, într-o mai mică sau mai mare măsură, de orice perturbări din economia globală”, a declarat Mark Robinson, CEE Research Specialist în cadrul Colliers International.
În România, optimism ponderat
„În România, volumul tranzacțiilor imobiliare a scăzut în 2018 comparativ cu 2017, situându-se la puțin sub 950 milioane euro, un rezultat bun pentru piața locală. Pentru 2019, avem un optimism ponderat. Economia va continua să crească similar cu rata potențială de creștere, care este dublă față de media UE. În mod normal, contextul economic, alături de un decalaj favorabil de randamente între produsele românești și cele din alte regiuni din ECE, ar fi suficient pentru un rezultat bun în 2019, mai ales având în vedere că tranzacțiile în desfășurare cu clădiri de birouri sugerează un volum posibil de peste 500 milioane euro”, a explicat Silviu Pop, Head of Research în cadrul Colliers International Romania.
Economia globală încetinește
Autorii raportului menţionează că numeroși indicatori de încredere relevă încetinirea economiei globale. Sondajele privind moralul din China, prețul combustibilului, importurile chineze, exporturile sud-coreene, indicii de încredere a mediului de afaceri din Germania – toate arată aceeași direcție: în jos. Un factor îngrijorător pentru ECE și Germania îl reprezintă scăderea cererii de automobile din partea Chinei, fenomen care a precedat rezistența comerțului chinez în fața SUA. E posibil ca Germania, cea mai puternică economie a Europei, să se afle în prezent într-o „recesiune tehnică”.
Riscurile din ECE
Raportul subliniază că investitorii imobiliari din ECE trebuie să fie precauți cu privire la riscuri. Ele includ supraîncălzirea la nivel de livrări, lipsa forței de muncă, progresul în ceea ce privește ușurința competitorilor de a face afaceri în întreaga lume, fenomenul Brexit și reduceri de fonduri europene după ieșirea Marii Britanii din UE, politica populistă din unele țări ECE și riscul taxării activelor. Comerțul online și modul de lucru flexibil vor schimba statu-quo-ul pe termen lung.
Motorul consumului va încetini
Creșterea ofertei de monedă din zona euro s-a temperat considerabil de la sfârșitul anului 2016. „Acest fapt sugerează o încetinire viitoare a economiei în Europa. Vedem deja astfel de semne în Europa de Vest, ceea ce înseamnă că, în cel mai bun caz, consumul și dinamica creșterii se vor plafona în regiunea ECE”, se arată în studiu.
Consumatorii continuă să fie activi
Atitudinea consumatorilor pare să afecteze fluxul de fonduri din domeniul imobiliar din ECE. „Legătura cu modelul de afaceri al investitorilor, cu aproape jumătate din fluxurile din regiune venite prin intermediul sectoarelor de retail, logistice și hoteliere, și cu piețele de birouri și industrial, indirect prin intermediul ocupării forței de muncă, este clară. Încrederea consumatorilor a atins maxime cu aproape 6-12 luni în urmă în ECE, și înainte de asta în România. Dacă am considera că încrederea consumatorilor prevestește ce se întâmplă peste un an și jumătate, înseamnă că vârful ciclului va fi atins la mijlocul lui 2019”, spun autorii documentului.
Analiştii Colliers relevă că cercetările efectuate acum 12 luni sugerează că o creștere a salariilor în țările europene în perioade de patru ani duce la o creștere mai rapidă a PIB-ului potențial în următoarea perioadă de patru ani. „Așa cum majoritatea angajatorilor din ECE probabil știu deja, creșterea salariilor în regiune este o caracteristică importantă a acestui ciclu economic. Ea va continua cel mai probabil în 2019 (cu 5%-10% la nivelul regiunii), deși la rate mai scăzute decât anul trecut, ca urmare a scăderii cererii în sectorul industrial. În mod normal, această creștere este mai rapidă comparativ cu cea din UE, deci, chiar și în faze de recesiune, procesul de convergență al regiunii către valorile din UE continuă”, se subliniază în raport. (Al.R.)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial