Investițiile prosumatorilor ar putea fi diminuate sau taxate în plus, dacă aceștia ajung la o capacitate de producție de peste 8%
Telex » Știri 11 octombrie 2023
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va putea să mai diminueze sau să taxeze în plus investițiile prosumatorilor, dacă aceștia ajung la o capacitate de producție de peste 8% din puterea totală instalată a României, a declarat, la un eveniment de specialitate, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Bende Sandor, citat de Agerpres. "Vreau să vă spun că și Uniunea Europeană și legislația actualmente în vigoare spun că aceste facilități (pentru prosumatori - n. r.) se pot da și se vor da atâta timp cât nu afectează rețelele. ANRE, în urma unui studiu, la sesizări, va putea să mai oprească din aceste investiții și trebuie să spunem cetățenilor, trebuie să știe: în momentul în care prosumatorii ajung la o capacitate de producție de peste 8% din puterea totală instalată a României, ceea ce este considerat astăzi undeva la 18 GW, 18.000 de MW, atunci poate să mai diminueze sau să taxeze în plus aceste investiții. Asta ar trebui să fie în jurul, deci 8% din 18.000, undeva la 1.400 - 1.500 - 1.600 MW", a spus Bende Sandor, la conferința "Investim și acționăm responsabil în energie".
Acesta a subliniat că ne apropiem de această țintă, fiind depășit nivelul de 1.000 MW putere instalată de prosumatori.
"Ne apropiem vertiginos. Am depășit 1.000 MW puterea instalată și problemele în rețelele de distribuție au început să apară. Este posibil că cineva va comanda un studiu să vedem dacă rezistă. În primul și primul rând, avem nevoie și de producție, avem nevoie și de o tranziție spre energia verde. Avem nevoie și de un preț pe care românii, cetățenii români și firmele din România să le poată plăti și să rămână competitive pe piață, dar avem nevoie și de siguranță în ceea ce înseamnă furnizarea, distribuția energiei electrice. Și aici nu ne putem juca", a subliniat Bende Sandor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial