Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Investițiile străine directe în România au crescut cu peste 2 miliarde de euro în primele opt luni

Investițiile străine directe în România au crescut cu peste 2 miliarde de euro în primele opt luni

Numărul 41, 19-25 oct. 2022  »  Breviar statistic

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în intervalul ianuarie-august 2022,  un deficit de 16,986 miliarde euro, comparativ cu 10,742 miliarde euro în perioada corespunzătoare din 2021, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 6,690 miliarde euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 2,323 miliarde euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 2,423 miliarde euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 546 milioane euro.

Datele BNR relevă, de asemenea, că investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 6,474 miliarde euro (comparativ cu 4,420 miliarde euro în perioada ianuarie - august 2021), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4,204 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 2,270 miliarde euro.

Potrivit băncii centrale, în primele opt luni, datoria externă totală a crescut cu 5,136 miliarde euro. În structură, la 31 august 2022,  datoria externă pe termen lung a însumat 96,378 miliarde euro (68% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,2% față de 31 decembrie 2021, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 45,343 miliarde euro (32% din totalul datoriei externe), în creștere cu 16,1% față de 31 decembrie 2021. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,2% în perioada ianuarie-august 2022, comparativ cu 17% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 august 2022 a fost de 4,2 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2022 a fost de 74,3%, comparativ cu 79,4% la 31 decembrie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.