MyWIZ - Business în cloud
Ioan Deneş: Combaterea poluării mărilor şi oceanelor cu plastice şi microplastice trebuie să beneficieze de un efort comun, la nivel european

Ioan Deneș: Combaterea poluării mărilor și oceanelor cu plastice și microplastice trebuie să beneficieze de un efort comun, la nivel european

Telex » Știri 22 mai 2019  

La nivel european sunt necesare eforturi comune pentru combaterea poluării mărilor şi oceanelor cu plastice şi microplastice sau non-plastice provenite din râuri, iar colaborarea dintre producători, reciclatori, comercianţi, consumatori şi factori de decizie este foarte importantă, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, în contextul desfăşurării la Bucureşti a reuniunii informale a miniştrilor de resort din statele membre ale UE, informează Agerpres. „Am ales această temă - Controlul poluării apei cu plastice şi microplastice din râuri către mări - deoarece deşeurile din plastic şi microplastic reprezintă o provocare a acestui secol, iar sursa principală o reprezintă uscatul, de unde, în final, ajung în mări şi oceane. Rezultă în mod clar din discuţiile avute în cadrul acestei sesiuni că la nivel european sunt necesare eforturi comune pentru combaterea poluării mărilor şi oceanelor cu plastice şi microplastice sau non-plastice provenite din râuri. De asemenea, eforturile comune ale tuturor factorilor implicaţi şi o cooperare mai bună între producători, reciclatori, comercianţi, consumatori şi factori de decizie vor conduce, cu siguranţă, la reducerea pagubelor economice pentru comunităţile costiere, turism, transport naval şi pescuit”, a menţionat ministrul.

Oficialul român a punctat, totodată, faptul că un element important al combaterii poluării apelor îl reprezintă conştientizarea publicului asupra acestui fenomen. „Am convenit, totodată, asupra necesităţii identificării de acţiuni şi măsuri care să fie întreprinse suplimentar la nivel naţional şi european în contextul economiei circulare. Activităţile de cercetare desfăşurate în acest domeniu vor permite identificarea de măsuri inovative care, pe termen lung, vor conduce la îmbunătăţirea stării tuturor apelor. Un element deosebit de important este reprezentat de intensificarea acţiunilor care să aibă ca scop conştientizarea publicului, deoarece aceasta este esenţială pentru controlul poluării apei cu plastice şi microplastice, iar o monitorizare continuă ne va face să ţinem seama de particularităţile regionale şi socio-economice specifice”, a spus ministrul. El a adăugat că autorităţile responsabile cu gestionarea deşeurilor şi cele care se ocupă de managementul apelor trebuie să se coordoneze pentru a fi identificate noi soluţii şi măsuri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.